Decizia CCR nr. 157/2025Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.03.2025 · dosar 801A/2025
Punctul 24
24. De asemenea, apreciază că susținerea cu referire la pretinsa încălcare a principiului legalității, previzibilității și calității legii este neîntemeiată și în dezacord cu jurisprudența Curții Constituționale în materie. Contrar opiniei autorilor sesizării, jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010), precum și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000, pronunțată în Cauza Ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei) au statuat că principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, conducând la caracterul de lex certa al normei (invocă, în acest sens, și deciziile Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010 sau nr. 26 din 18 ianuarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. Prin parcurgerea textului actului normativ, constată că acesta este redactat cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (invocă Decizia Curții Constituționale nr. 26 din 18 ianuarie 2012). ...
Sursa oficială ↗