Decizia CCR nr. 11/2025Punctul 11
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 13.03.2025
- Dosarul
- 980F/2025
11. De asemenea, se susține că domnul George-Crin-Laurențiu Antonescu, în calitate de lider USL, a fost implicat într-o serie de acțiuni care au avut drept scop răsturnarea ordinii constituționale, calificate la acea vreme drept „tentativă eșuată de lovitură de stat“, aspect ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție. Se arată că, în Avizul CDL-AD (2012) 026-rom, emis la cea de-a 93-a Sesiune plenară, care a avut loc în perioada 14-15 decembrie 2012, Comisia de la Veneția a subliniat, printre altele, că în iulie 2012 Guvernul și Parlamentul României au adoptat o serie de măsuri într-o succesiune rapidă, care au condus la demiterea din funcție a Avocatului Poporului, a președinților celor două Camere ale Parlamentului, la limitarea competențelor Curții Constituționale, la modificări privind condițiile legate de referendumul privind suspendarea Președintelui Republicii și la suspendarea Președintelui. Se arată că Comisia de la Veneția a considerat că acele măsuri luate, atât individual, cât și în ansamblu, sunt problematice din punctul de vedere al constituționalității și al statului de drept. În plus, se susține că Comisia de la Veneția a arătat că evenimentele și diversele declarații demonstrează o lipsă îngrijorătoare de respect în rândul reprezentanților instituțiilor statului față de statutul altor instituții ale statului. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.