Decizia ÎCCJ nr. 53/2018 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 18.06.2018 · dosar 2.496/84/2017
Punctul VI
VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. Pentru a asigura realizarea scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 85/2014, acela de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a șansei de redresare a activității acestuia, legiuitorul român a impus necesitatea stabilirii activului și pasivului debitorului insolvent, dar și a modalităților de acoperire a pasivului, în cadrul unei proceduri colective aflate, ca regulă, la dispoziția participanților la procedura insolvenței. Stabilirea pasivului debitorului aflat în insolvență constituie una din atribuțiile principale ale administratorului/lichidatorului judiciar, a cărei reglementare se regăsește în art. 58, 105 și 106 din lege. ... 16. Potrivit dispozițiilor legale sunt supuse verificării, ca regulă generală, toate creanțele, excepțiile fiind de strictă interpretare și vizează: creanțele constatate prin hotărâri judecătorești executorii, hotărâri arbitrale executorii, precum și creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale. Prin urmare, legiuitorul a înțeles să excludă practicianul în insolvență din procedura de verificare pe fond a creanțelor stabilite prin titluri executorii, rațiunea unei astfel de excluderi fiind justificată de existența unei proceduri de contestare a acestor titluri în fața instanțelor de judecată. Altfel spus, legiuitorul a stabilit că toate creanțele bugetare stabilite prin titluri executorii pot fi modificate în ceea ce privește existența sau întinderea acestora doar de către instanța de judecată, în procedura contenciosului fiscal. ... 17. Chestiunea de drept care este disputată între participanții la procedură este dată de limita verificării pe care practicianul în insolvență o poate realiza cu privire la creanțele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu, contestat sau necontestat în termenul legal, respectiv analiza întinderii unei astfel de creanțe, având în vedere reglementarea cuprinsă în art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, pentru a se stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare momentului deschiderii procedurii. Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 11/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că doar elemente precum plata creanței, prescripția și caracterul contestat al acesteia pot fi analizate. ... 18. S-a apreciat că, dacă creanța bugetară a fost contestată în termenele legale prevăzute de Codul de procedură fiscală, în fața instanței de contencios fiscal, această instanță va putea analiza doar elementele care țin de legalitatea actelor administrativ-fiscale supuse analizei - raport de inspecție fiscală, decizie de impunere -, însă, nu va putea analiza dacă creanțele cuprinse în acest titlu de creanță sunt născute anterior sau ulterior momentului deschiderii procedurii întrucât o atare analiză excedează controlului de legalitate din procedura contenciosului fiscal. Prin urmare, procedând la această analiză a întinderii creanței prin raportare la data deschiderii procedurii de insolvență, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, nu nesocotește competența materială a instanței de contencios fiscal, infirmând acte emise în regim de putere publică, ci realizează o verificare formală a acesteia, în condițiile specifice ale procedurii insolvenței. ... 19. S-a conchis, așadar, că practicianul în insolvență poate analiza întinderea creanței constatate printr-un titlu de creanță contestat în condițiile și procedura impusă de legiuitor, analizând dacă respectiva creanță include creanțe bugetare născute anterior momentului deschiderii procedurii de insolvență sau ulterior acestuia, această activitate nefiind suprapusă controlului pe care instanța de judecată, în procedura contenciosului fiscal, o realizează, chiar dacă, în final, este posibil ca întinderea creanței bugetare înscrise într-un titlu de creanță contestat să fie modificată. ... ...
Sursa oficială ↗