Decizia CCR nr. 125/2025Punctul 18

18. Prin hotărârea anterior menționată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că dispozițiile Directivei 2006/24/CE contravin prevederilor art. 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la respectarea vieții private și de familie și la protecția datelor cu caracter personal. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, în primul rând, că Directiva 2006/24/CE privește, în mod global, ansamblul persoanelor care utilizează servicii de comunicații electronice, fără însă ca persoanele ale căror date sunt păstrate să se regăsească, fie și în mod indirect, într-o situație susceptibilă să declanșeze începerea urmăririi penale. În plus, s-a reținut că directiva menționată nu prevede nicio excepție, astfel încât ea se aplică chiar și acelor persoane ale căror comunicații sunt supuse, potrivit normelor dreptului național, secretului profesional. De asemenea, Curtea a reținut că directiva anterior menționată nu impune existența unei relații între datele a căror păstrare o reglementează și o amenințare pentru siguranța publică și, în special, că aceasta nu se limitează la păstrarea fie a unor date aferente unei perioade temporale și/sau unei zone geografice determinate și/sau unui cerc de persoane determinate care ar putea fi implicate, într-un mod sau altul, în săvârșirea unei infracțiuni grave, fie a unor date referitoare la persoane care ar putea contribui, pentru alte motive, prin păstrarea datelor lor, la prevenirea, la detectarea sau la urmărirea penală a infracțiunilor grave. În al doilea rând, s-a reținut că Directiva 2006/24/CE nu prevede niciun criteriu obiectiv care să permită delimitarea accesului autorităților naționale competente la date și utilizarea lor ulterioară în scopul prevenirii, detectării sau urmăririi penale în legătură cu infracțiuni care justifică asemenea măsuri, având în vedere amploarea și gravitatea ingerinței în drepturile fundamentale consacrate la art. 7 și 8 din Cartă. În plus, s-a reținut că directiva analizată nu prevede, în mod expres, că accesul la date și utilizarea ulterioară a datelor în cauză trebuie să fie restricționate la scopul prevenirii și al descoperirii unor infracțiuni expres reglementate sau al desfășurării urmăririi penale în privința acestora și că, potrivit prevederilor sale, accesul la datele păstrate de autoritățile naționale competente nu este condiționat de un control prealabil efectuat fie de o instanță, fie de o entitate administrativă independentă prin a căror decizie se urmărește limitarea accesului la date și a utilizării lor la ceea ce este strict necesar în vederea atingerii obiectivului urmărit. În al treilea rând, în ceea ce privește durata de păstrare a datelor, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că dispozițiile art. 6 din Directiva 2006/24/CE impun păstrarea acestora pentru o perioadă de minimum șase luni și maximum 24 de luni, fără a se face vreo distincție între categoriile de date reglementate la art. 5 din aceeași directivă în funcție de utilitatea lor eventuală în scopul realizării obiectivului urmărit sau în funcție de persoanele vizate. S-a conchis, așadar, că Directiva 2006/24/CE nu prevede norme clare și precise care reglementează întinderea ingerinței în drepturile fundamentale consacrate la art. 7 și 8 din Cartă. ...