Decizia CCR nr. 125/2025Punctul 48

48. Potrivit studiului de drept comparat realizat de către Curtea Constituțională în prezenta cauză, legislația statelor membre ale Uniunii Europene prevede, ca regulă, stocarea datelor de trafic de către furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului în scopul facturării, dar numai până la efectuarea plății, cu excepția cazurilor în care factura este contestată sau clientul nu a plătit și operatorul economic caută să recupereze suma datorată, iar, ca excepție, stocarea datelor de trafic și localizare, în scopul investigării infracțiunilor și al asigurării securității publice, pentru perioade ce variază între 6 și 72 de luni. Potrivit aceluiași studiu, majoritatea legislațiilor țărilor analizate prevăd termene maxime de stocare a datelor de trafic de către furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului de 6 sau de 12 luni (a se vedea Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Germania, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovacia), în timp ce mai puține dintre acestea reglementează termene de 2 ani (a se vedea Estonia, Irlanda, Malta și Spania). În mod excepțional, în Finlanda, date referitoare la condamnări penale pot fi stocate de către furnizorii de servicii de comunicații pentru cel mult 5 ani de la înregistrare, în Franța, informațiile referitoare la identitatea civilă a utilizatorilor pot fi stocate până la expirarea unui termen de 5 ani de la încetarea valabilității contractelor lor, în scopul urmăririi penale, prevenirii amenințărilor la adresa securității publice și apărării securității naționale, iar în Italia datele de trafic telefonic și online, precum și datele referitoare la apelurile fără răspuns pot fi stocate pentru o perioadă de 72 de luni. ...