Decizia ÎCCJ nr. 11/2018 (RIL)Punctul VI

VI. Jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului 16. Nu au fost identificate hotărâri relevante pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la problema de drept soluționată neunitar de instanțele judecătorești naționale; cu toate acestea, pot fi menționate hotărârile pronunțate în cauze în care chestiunea dispunerii măsurii înființării popririi și, consecutiv, cea a desființării popririi, urmată de închiderea conturilor sau lichidarea disponibilităților bănești ale debitorului (operațiuni ce au ca efect nerealizarea creanței creditorului), au fost analizate în ansamblul circumstanțelor particulare ale litigiului derulat în fața instanțelor naționale, din perspectiva dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția) atât sub aspectul duratei rezonabile a procedurii (criteriul comportamentului autorităților competente), cât și sub aspectul neexecutării unei sentințe definitive, executarea hotărârii judecătorești fiind considerată în mod constant de instanța europeană ca făcând parte integrantă din „proces“ - Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, paragraful 40; Immobiliare Saffi împotriva Italiei, paragraful 63, etc. ... 17. Cu titlu exemplificativ, în sensul celor anterior menționate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Kocsis împotriva României, Hotărârea din 20 decembrie 2007, paragraful 113, a reținut: „În măsura în care Guvernul invocă insolvabilitatea societății debitoare în speță (a se vedea paragrafele 100 și 101 de mai sus), Curtea consideră că această susținere nu este aceeași cu poziția tribunalului, exprimată în hotărârea sa din 23 februarie 2005 și potrivit căreia era posibilă recuperarea creanței, ținând cont de puterile executorului judecătoresc de a lua o decizie de poprire asupra conturilor societății și în măsura în care aceasta din urmă efectuase plăți în beneficiul altor creditori pentru o sumă mult mai mare“, concluzia Curții fiind aceea că autoritățile nu au asistat suficient reclamantul în demersurile sale în vederea executării sentinței (paragraful 123 din aceeași hotărâre). ... 18. Tot cu prilejul analizării unei pretinse încălcări a art. 6 alin. (1) din Convenție din perspectiva neexecutării unei hotărâri definitive, în Cauza I.D. împotriva României, Hotărârea din 23 martie 2010, în paragraful 33, Curtea a reținut: „(...) Trebuie să se observe că, în timp ce hotărârea din 16 mai 2003 a dispus deblocarea conturilor societății M. în aceeași zi în care aceasta a sesizat instanța, au trecut mai mult de 4 luni până la anularea acestei hotărâri într-un recurs care ar fi trebuit judecat «de urgență». Între timp, societatea M. își golise și închisese conturile bancare, făcând să fie zadarnice demersurile ulterioare ale reclamantului și ale executorului judecătoresc pentru reînnoirea procedurii de poprire a conturilor societății.“ ... 19. Pe de altă parte, în paragraful 35 din hotărârea anterior menționată, s-a apreciat: „Având în vedere cele de mai sus și reamintind că autoritățile competente au sarcina de a acționa în mod eficient și prompt pentru a nu favoriza organizarea insolvenței de către debitori (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Schrepler împotriva României, paragraful 32, Hotărârea din 15 martie 2007), Curtea apreciază că instanțele interne sesizate cu executarea hotărârii din 30 octombrie 2002 nu au luat măsuri adecvate și suficiente pentru a-l asista pe reclamant în demersurile sale de executare silită. Aplicarea contrară legii a unei ordonanțe președințiale în cazul executării silite și erorile de procedură care au întârziat procedura pentru clarificarea situației bunurilor societății M., erori de care sunt responsabile autoritățile, au permis societății debitoare să își închidă conturile bancare având ca efect pierderea unei șanse reale a reclamantului de a-și recupera creanța (a se vedea, mutatis mutandis, Cauza Deordiev și Deordiev împotriva Moldovei, paragraful 32, Hotărârea din 16 octombrie 2007).“ ... ...