Decizia CCR nr. 63/2025Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.02.2025 · dosar 435/64/2014
Punctul 23
23. În ceea ce privește pretinsa contradicție a prevederilor criticate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, ca urmare a faptului că acestea din urmă stabilesc, de principiu, că plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții suspendă executarea sancțiunilor dispuse prin acesta, fie că sunt principale, fie că sunt complementare, Curtea a reținut că, într-adevăr, această ordonanță reprezintă cadrul general comun în materia privind regimul juridic al contravențiilor, ceea ce nu înseamnă că prin legi speciale, în funcție de valorile sociale ocrotite și de materia reglementată, legiuitorul nu ar putea institui derogări și excepții de la regula generală, întrucât chiar la art. 5 alin. (4) din acest act normativ se prevede că „prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare“, iar prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 nu dispun de plano suspendarea executării oricăror sancțiuni contravenționale, ci țin seama de anumite elemente prevăzute de lege (spre exemplu, natura și gravitatea sancțiunii contravenționale, partea vătămată care utilizează instituția contestării în materie etc.). ...
Sursa oficială ↗