Decizia CCR nr. 66/2025Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.02.2025 · dosar 31.065/212/2018
Punctul 14
14. Având în vedere acest context legislativ, autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că normele criticate ar fi neconstituționale și contrare principiilor legalității, în componenta privind calitatea legii, egalității și libertății economice, întrucât noțiunea de „comerciant“ este înțeleasă în sens larg, vizând și persoanele juridice care prestează activități comerciale în regim en détail, deși acestea nu ar avea nicio implicare în ceea ce privește mărfurile produse sau comercializate angro de alți comercianți și, cu toate acestea, persoanele respective ar intra sub incidența contravențiilor prevăzute de textele criticate - respectiv practici comerciale înșelătoare care, prin informații false sau prin prezentarea generală, induc în eroare consumatorul cu privire la principalele caracteristici ale produsului sau prețul/modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului. Acest aspect ar conduce autoritățile îndrituite cu efectuarea controlului, constatarea și sancțiunea contravențiilor prevăzute de Legea nr. 363/2007 să aplice în mod arbitrar legea și, prin urmare, ar avea drept consecință atragerea răspunderii contravenționale în materia protecției consumatorilor în mod subiectiv. ...
Sursa oficială ↗