Decizia CCR nr. 70/2025Punctul 18

18. Prin urmare, același legiuitor, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, coroborate cu ale art. 61 alin. (1) , potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“, a instituit și normele cuprinse în art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. Astfel, reglementarea nu a fost adoptată cu scopul de a da satisfacție debitorului, care se află într-o situație de dificultate, ci de a da eficiență clauzei rezervei dreptului de proprietate, întrucât păstrarea dreptului de proprietate la vânzător ar putea aduce anumite inconveniente, raportat la transferul proprietății corelativ cu instituirea unei garanții reale, având în vedere că bunul obiect al rezervei ar putea fi deteriorat, distrus sau chiar înstrăinat înainte de deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce ar conduce la imposibilitatea recuperării efective a bunului, chiar și prin acțiuni în revendicare prevăzute de art. 124 din Legea nr. 85/2014. Ca atare, s-a dat efectivitate dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“, astfel că are loc un transfer de proprietate a bunului către debitor, iar creanța este plasată în categoria celor care beneficiază de o cauză de preferință. De altfel, potrivit art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile menționate nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor. Totodată, și din jurisprudența Curții (Comisiei) Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunțată în Cauza X împotriva Belgiei, reiese că procedurile legale instituite în materia insolvenței, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanță cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Hotărârea din 17 iulie 2003, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Astfel, în virtutea dispozițiilor constituționale și convenționale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea dreptului de proprietate și a procedurilor insolvenței, cărora li se circumscriu și prevederile criticate în cauză. ...