Decizia ÎCCJ nr. 20/2018 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina A. Hotărârea instanței de fond 2. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 19.05.2016, reclamanta, persoană fizică, a solicitat obligarea pârâtului statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 58.563,16 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat, cheltuieli de transport, respectiv combustibil, tarif utilizare poduri, vinietă, parcare) efectuate de reclamantă în cauza în care aceasta a fost cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, cauză în care s-a dispus trimiterea sa în judecată și în care a fost achitată de către Tribunalul Ilfov, în Dosarul nr. 3.938/93/2013, prin Sentința penală nr. 103 din 8 mai 2015, menținută prin Decizia nr. 1.687 din 10 decembrie 2015 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală. ... 3. Prin Sentința penală nr. 103 din 8 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția penală în Dosarul nr. 3.938/93/2013, s-a dispus, în baza art. 16 art. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, achitarea reclamantei pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 78/2000), cu aplicarea art. 5 din Codul penal, și pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din Codul penal. ... 4. Prin Decizia penală nr. 1.687 din 10 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală în Dosarul nr. 3.938/93/2013, s-a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva soluției pronunțate prin Sentința penală nr. 103 din 8 mai 2015. ... 5. Instanța de apel a reținut că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 9/P/2013, prin care s-a dispus trimiterea reclamantei în judecată, a fost inițial înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov cu nr. 3.297/93/2013, dar, prin Sentința penală nr. 172 din 21 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.297/93/2013, s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o privește pe reclamantă și formarea Dosarului cu nr. 3.938/93/2013, dosar în care, așa cum anterior s-a reținut, reclamanta a fost definitiv achitată. ... 6. În cadrul acestui proces penal, reclamanta a suportat o serie de cheltuieli, constând în onorariu de avocat și cheltuieli de transport, pe care le-a solicitat în litigiul în curs, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în procesul penal. ... 7. Prin Sentința civilă nr. 6.697 din 30 septembrie 2016, Judecătoria Sectorului 5 București a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei. ... 8. Instanța de fond a reținut, în esență, că nici statul român, nici Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție (ca reprezentant al statului român) nu au avut calitatea de parte în procesul penal în discuție, părți în procesul penal fiind, conform art. 32 alin. (2) din Codul de procedură penală, doar inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente; statul român nu ar putea fi obligat așadar la plata cheltuielilor efectuate de reclamantă în procesul penal, prin aplicarea dispozițiilor procesuale referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată. ... 9. Pârâtul statul român nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată nici din perspectiva dreptului comun al răspunderii civile delictuale, întrucât, pentru atragerea acestei răspunderi, se cer a fi îndeplinite cumulativ patru condiții: fapta ilicită a pârâtului, existența unui prejudiciu cauzat reclamantei prin fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtului în săvârșirea faptei ilicite, iar în speță, în mod cert, nu este îndeplinită prima condiție, aceea a existenței unei fapte proprii a statului român cu caracter ilicit, respectiv o faptă contrară legilor imperative și bunelor moravuri, având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective ale reclamantei. ... 10. Nici răspunderea civilă delictuală obiectivă a pârâtului statul român nu poate fi reținută, deoarece, pentru ca aceasta să își găsească aplicarea, ar fi necesar ca pârâtul să aibă calitatea de comitent al magistraților procurori, iar între pârât și procurori nu există un raport de prepușenie, pârâtul nefiind ținut să răspundă pentru modul de exercitare a atribuțiilor profesionale de către procurori în baza principiilor răspunderii civile delictuale, ci doar în cazurile expres prevăzute de lege. ... 11. Instanța de fond a reținut, de asemenea, că art. 52 alin. (3) din Constituția României, republicată, stabilește răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, aceeași prevedere fiind preluată și de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004). Din interpretarea a contrario a textului art. 52 alin. (3) din Constituția României, republicată, precum și din cea sistematică a tezelor defipte de art. 52 din Constituție, în integralitatea sa, prima instanță a reținut că, în cazul unor pretinse vătămări cauzate de autoritățile menționate în titlul III capitolul VI din Constituție, statul nu poate fi tras la răspundere decât în cazul vătămărilor cauzate prin erori judiciare. Așadar, în conformitate cu dreptul național, statul român răspunde pentru prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal doar în temeiul și în condițiile reglementării speciale referitoare la răspunderea pentru erorile judiciare, iar nu în temeiul normelor generale de drept civil privind răspunderea delictuală. ... 12. Or, vătămarea invocată de reclamantă, constând în generarea unor costuri în sarcina sa, nu se subsumează noțiunii de „eroare judiciară“, noțiune al cărei conținut rezultă din interpretarea coroborată a art. 96 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004 și art. 538 și 539 din Codul de procedură penală; în dreptul intern nu există deci niciun temei pentru a antrena răspunderea pârâtului pentru fapta reclamată și pretins cauzatoare de prejudicii. ... ... B. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de fond 13. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a formulat apel reclamanta, din cuprinsul sesizării nerezultând motivele invocate de aceasta. ... ... ...