Decizia ÎCCJ nr. 20/2018 (HP)Punctul VI

VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 23. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate următoarele decizii, care pot prezenta relevanță pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării: – Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013^1, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că „Cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretențiilor deduse judecății, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru“; ^1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014. ... – Decizia nr. 8 din 16 mai 2016^2, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că „...executorul judecătoresc nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în situația în care acesta a renunțat la cererea de validare a popririi ori cererea a fost respinsă de instanță, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de către terțul poprit sau de către debitor“; ^2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016. ... – Decizia nr. 59 din 18 septembrie 2017^3, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că „În cauzele având ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenției constând în cheltuielile de judecată generate de un alt litigiu soluționat definitiv, dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile“; ^3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 6 noiembrie 2017. ... – Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018**), pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (nepublicată încă); **) Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 2 martie 2018. ... – Decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006, pronunțată de Secția civilă și de proprietate intelectuală (nepublicată). ... ... 24. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au pronunțat hotărâri cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării; numai câteva instanțe au comunicat hotărâri și/sau puncte de vedere din analiza cărora se desprind următoarele concluzii: A) Unele instanțe consideră că dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă și art. 276 alin. (6) din Codul de procedură penală pot constitui temei legal pentru obligarea statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant al înfăptuirii justiției, la plata cheltuielilor de judecată, în situația în care aceste cheltuieli sunt solicitate de către o persoană care a fost achitată prin hotărâre definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni, pentru motivul de achitare prevăzut de art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală. 25. În acest sens s-au exprimat următoarele instanțe: – judecătoriile sectoarelor 1, 2, 3, 4 și 6 București, judecătoriile Moinești, Onești, Câmpulung, Călărași, Roșiori de Vede și Zimnicea; ... – tribunalele Satu Mare (Secția I civilă - Sentința nr. 135 din 11 mai 2017), București (Secția a III-a civilă), Covasna, Dolj (Secția I civilă), Brașov (pentru Minori și Familie), Neamț (Secția penală) și Neamț (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal); ... – curțile de apel Alba Iulia (Secția I civilă - Decizia nr. 342 din 10 martie 2016), Brașov (secțiile civilă și penală), București (secțiile I penală, a III-a și a IV-a civile și Secția pentru cauze cu minori și de familie - Decizia nr. 812 A din 23 noiembrie 2016). ... ... 26. În sprijinul acestei opinii a fost invocat principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat persoanei care a fost achitată prin hotărâre definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni, pe motivul de achitare prevăzut de art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală. ... 27. S-a arătat că, întrucât titularul acțiunii penale, care este, potrivit art. 14 din Codul de procedură penală, statul român, prin Ministerul Public, are reglementat dreptul de a recupera cheltuielile avansate cu procesul (titlul VI, cap. III al Codului de procedură penală: art. 272, 274 și 275), pentru egalitate de tratament, se impune ca acest drept să fie recunoscut și reglementat, în mod corespunzător, și persoanei care, după ce a făcut obiectul unei acțiuni penale, a fost ulterior achitată pentru motivul că fapta nu există. ... 28. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 276 din Codul de procedură penală, în cazurile în care inculpatul a fost achitat în temeiul art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală, iar cheltuielile efectuate de acesta nu pot fi imputate persoanei vătămate sau părții civile, devin aplicabile dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care pot constitui temei legal pentru acordarea cheltuielilor de judecată de la statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice. ... 29. Statul român este responsabil pentru prejudiciul suferit de inculpatul achitat, prin avansarea sumelor datorate apărătorului ales pentru procesul penal în care a fost achitat, în temeiul art. 10 din Codul de procedură penală, pentru omisiunea de a reglementa și această situație, omisiune care se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs. ... 30. Activitatea jurisdicțională este supusă normelor dreptului public, dar poate produce, prin disfuncționalități sau prin săvârșirea unor abuzuri, efecte de natură civilă, concretizate în prejudicii materiale sau morale justițiabililor sau altor persoane, efecte care cad sub incidența legii civile. ... 31. Prevederile art. 276 alin. (6) din Codul de procedură penală, având caracter general, acoperă și situația în care inculpatul a efectuat cheltuieli (onorariu de avocat, cheltuieli de deplasare, alte cheltuieli aferente); or aceste cheltuieli au fost determinate de către stat, prin reprezentantul său Ministerul Public. ... ... B) Alte instanțe apreciază că art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu poate constitui temei legal pentru acordarea cheltuielilor de judecată de la statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât aceste dispoziții legale reglementează doar cheltuielile de judecată din cadrul procesului civil. 32. În acest sens s-au exprimat următoarele instanțe: – judecătoriile sectorului 5 București (Sentința nr. 6.697 din 30 septembrie 2016 și Sentința nr. 3.877 din 19 mai 2016), Piatra-Neamț, Târgu Jiu, Bolintin-Vale, Lehliu-Gară, Alexandria, Turnu Măgurele și Videle; ... – tribunalele Cluj (Secția civilă - Decizia nr. 830/A/30 iunie 2017), Bacău, Iași (Secția penală), București (Secția a V-a civilă), Ilfov, Giurgiu, Ialomița și Teleorman; ... – curțile de apel Craiova (Secția a II-a civilă), Timișoara și București (Secția a II-a penală). ... ... 33. În sprijinul acestei opinii au fost invocate următoarele argumentele: ... 34. Art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă are în vedere părțile participante la proces, și nu ceilalți participanți la proces. Potrivit art. 29-34 din Codul de procedură penală, organele judiciare sunt organele specializate ale statului, care realizează activitatea judiciară; acestea nu au calitatea de părți, în sensul art. 32 din Codul de procedură penală, și nici pe cea de subiecți procesuali, așa cum sunt ei definiți de art. 33-34 din același cod. ... 35. Pe cale de consecință, atât timp cât organele judiciare nu au calitatea procesuală stabilită de art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă (calitatea de părți în proces), nu sunt întrunite condițiile pentru reținerea ca temei legal a acestor dispoziții legale, prin raportare la cele ale art. 276 alin. (6) din Codul de procedură penală, pentru acordarea cheltuielilor de judecată de la statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în situația în care aceste cheltuieli sunt solicitate de către o persoană care a fost achitată prin hotărâre definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni pe motivul prevăzut de art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală. ... 36. Reglementarea legală care stabilește cazurile ce reprezintă erori judiciare, pentru care se poate angaja răspunderea statului, o constituie art. 504 din Codul de procedură penală, raportat la art. 52 alin. (3) din Constituție; legiuitorul a stabilit așadar răspunderea statului, limitând-o la erorile judiciare săvârșite în procesele penale. ... 37. Astfel, este nejustificată în acest caz antrenarea răspunderii statului pe temeiul răspunderii civile delictuale, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Secția I civilă - Decizia nr. 6.976 din 9 decembrie 2004 și Secția a II-a civilă - Decizia nr. 1.911 din 15 noiembrie 2016). ... ... ... ...