Decizia CCR nr. 83/2025Punctul 21
Punctul 21
21. În ceea ce privește reglementarea recursului compensatoriu, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017, că inițiativa legislativă a fost justificată în expunerea de motive de necesitatea soluționării problemelor sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea și condițiile de detenție și are ca scop să acorde o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și să contribuie, în același timp, la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocația de a beneficia de liberarea condiționată, dacă îndeplinesc condițiile stabilite în proiectul de lege (Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, paragraful 24). ...
Sursa oficială ↗