Decizia CCR nr. 69/2025Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 25.02.2025
- Dosarul
- 147/45/2020
6. Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât (i) impunerea unui termen de contestare a raportului procedurii nu afectează dreptul oricărei persoane implicate în procedura achiziției de a ataca actul de atribuire, iar dreptul de contestare nu trebuie privit absolut și neîngrădit, existența unui termen de formulare a contestației având ca scop evitarea tergiversării unei astfel de proceduri, care trebuie să se desfășoare cu celeritate în vederea protejării interesului public; (ii) cerința privind comunicarea contestației și autorității contractante se justifică prin perspectiva faptului că, după expirarea termenului de contestare, aceasta are obligația de a finaliza de urgență procedura și de a încheia contractul de achiziție publică; (iii) orice contestație are drept consecință în acea fază suspendarea procedurii de atribuire a contractului, aspect de care autoritatea contractantă trebuie să fie informată în mod nemijlocit; (iv) persoanele interesate au în mod nediscriminatoriu dreptul de a formula contestație în termenul și condițiile prevăzute de lege, accesul liber la justiție și dreptul la apărare nefiind îngrădite. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.