Decizia ÎCCJ nr. 1/2018 (RIL)Punctul 2
Punctul 2
2. Examenul jurisprudențial
În urma verificării jurisprudenței la nivel național s-a constatat că interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 140^1 și art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se realizează unitar, instanțele pronunțându-se diferit cu privire la calificarea și competența de soluționare a cererilor de recunoaștere a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțate de o instanță străină, formulată de condamnat în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanțele române și deducerii duratei executate în străinătate.
Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești
2.1. Într-o primă orientare se consideră că recunoașterea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțate de o instanță străină, formulată de un condamnat în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanțele române și deducerii duratei executate în străinătate, îmbracă forma unei cereri de recunoaștere, pe cale incidentală, întemeiate pe dispozițiile art. 140^1 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care este de competența instanței învestite cu cererea principală ce are ca obiect modificarea pedepsei în temeiul art. 585 din Codul de procedură penală, motivându-se că, prin cererea formulată, condamnatul urmărește efectuarea operațiunii juridice de contopire a pedepselor și, în final, deducerea din pedeapsa rezultantă a întregii perioade executate, inclusiv cea executată în străinătate, aceasta constituind finalitatea mediată a cererii.
S-a mai argumentat că recunoașterea hotărârii nu are ca efect executarea, în individualitatea sa, a pedepsei aplicate de instanța străină, această pedeapsă pierzându-și individualitatea și regăsindu-se în pedeapsa rezultantă, aplicată în condițiile art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel încât dispozițiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt incidente întrucât acestea se referă la situația în care pedeapsa aplicată de autoritățile străine nu a fost executată.
Totodată, s-a subliniat că art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, impune ca cererea de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești să fie transmisă de statul emitent. ...
2.2. Într-o a doua orientare, alte instanțe învestite cu soluționarea unei asemenea cauze au considerat că temeiul de drept al cererii este cel prevăzut de art. 140^1 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul recunoașterii, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea realizării contopirii cu pedeapsa pronunțată de statul român și, ulterior, a deducerii perioadei executate (fără a fi dezbătut vreun argument pentru temeiul de drept reținut). ...
2.3. Într-o altă opinie, instanțele au considerat că soluționarea cererii de recunoaștere a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțate de o instanță străină, formulată de condamnat în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanțele române și deducerii duratei executate în străinătate, este de competența curții de apel potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În susținerea acestei opinii s-a arătat că, prin recunoașterea hotărârii străine și operațiunea juridică a contopirii cu pedeapsa aplicată, prin hotărârea penală română se ajunge la o pedeapsă rezultantă ce include și pedeapsa aplicată prin hotărârea penală străină, cu executare în regim de detenție, context în care sunt aplicabile dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd competența exclusivă a curților de apel în soluționarea acestui demers juridic. Deopotrivă, s-a susținut că textul de lege permite condamnatului, ca persoană interesată, să fie titular al cererii de recunoaștere a hotărârii străine. ...
2.4. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală au fost identificate mai multe hotărâri prin care au fost soluționate conflicte negative de competență, problema de drept primind rezolvări diferite, considerându-se fie că sunt aplicabile dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fie cele ale art. 140^1 alin. (2) din aceeași lege, această din urmă opinie fiind majoritară. ... ...
Sursa oficială ↗