Decizia CCR nr. 49/2025Punctul 32

32. În continuare, astfel cum s-a precizat, Curtea reține că cea de-a doua ipoteză a dispozițiilor art. 25 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură fiscală reglementează cazul în care persoana juridică ce răspunde solidar a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului declarat insolvabil/insolvent. Spre deosebire de prima ipoteză, anterior analizată, în cea de-a doua ipoteză reglementată de dispozițiile art. 25 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură fiscală legiuitorul utilizează verbul „a avea“ la timpul perfect compus [„a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii“], a cărui trăsătură temporală de bază permite utilizarea formei verbale numai în enunțuri care exprimă procese desfășurate în zona semantică „trecut“. În ceea ce privește formele de perfect compus, Curtea observă că acestea pot asigura referința unui enunț (localizarea în zona trecutului) fără altă indicație temporală. În astfel de situații, punctul de reper este momentul enunțării, iar distanța față de acesta este nedeterminată (Gramatica limbii române, vol. I, „Cuvântul“, Editura Academiei Române, București, 2005, p. 416). ...