Decizia CCR nr. 42/2025Punctul 13
Punctul 13
13. De altfel, așa cum a arătat Avocatul Poporului în cadrul punctului de vedere formulat și reținut în Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 797/2019, a considerat că „acordarea diferențiată a sporului de muncă în condiții vătămătoare doar salariaților ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorării salariale reglementate reprezintă discriminare. Valoarea salariului de bază stabilită prin lege nu face ca munca efectivă a petenților să fie lipsită de riscul de îmbolnăvire ori să scadă acest risc. În acordarea sporului de muncă în condiții vătămătoare sunt relevante existența sau nu a condițiilor deosebite de muncă, potrivit buletinelor de expertizare a locurilor de muncă, și nu nivelul de salarizare a angajaților“. ...
Sursa oficială ↗