Decizia ÎCCJ nr. 28/2017 (RIL)Punctul V

V. Opinia procurorului general 11. Prin punctul de vedere înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 octombrie 2017, rezumând cele două orientări jurisprudențiale conturate în practica instanțelor naționale, procurorul general a apreciat ca fiind în litera și spiritul legii opinia conform căreia tribunalului îi revine competența de a soluționa cererile având ca obiect înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela, pentru următoarele argumente: – ori de câte ori situația concretă în care se află copilul și familia sa face posibilă instituirea tutelei, aceasta va fi dispusă prioritar, pe cale principală, prin formularea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Codului civil, la instanța de tutelă competentă potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă; ... – instituirea unei măsuri de protecție specială dintre cele prevăzute de art. 59 din lege se va solicita prin formularea unei acțiuni introduse la tribunal, conform art. 133 din Legea nr. 272/2004; ... – dacă în timpul în care se derulează măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență intervin schimbări în situația copilului, art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 prevede posibilitatea înlocuirii plasamentului în regim de urgență cu tutela; ... – obiectul principal al acestor cereri îl constituie analiza deciziei de revocare a măsurii speciale de protecție a plasamentului în regim de urgență, în timp ce instituirea măsurii de protecție alternativă a tutelei reprezintă doar o cerere accesorie, în sensul art. 30 alin. (4) din Codul de procedură civilă; ... – împrejurarea că, prin admiterea cererii de chemare în judecată, instanța dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și instituie tutela nu conduce la concluzia că ne aflăm în prezența unei cereri cu două capete principale și nici că încetarea plasamentului este o cerere accesorie cererii de instituire a tutelei, în raport cu finalitatea acțiunii; ... – având în vedere dispozițiile art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor referitoare la insolvență sau concordatul preventiv, în situația cererilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 prin care se solicită încetarea plasamentului în regim de urgență și înlocuirea acestei măsuri cu tutela, competența aparține tribunalului, iar nu judecătoriei, ca în situația în care instituirea tutelei ar reprezenta obiectul principal și singurul, de altfel, al cererii. Relația de dependență și de consecutivitate a petitului privind instituirea tutelei în raport cu obiectul principal al cererii constând în verificarea deciziei de revocare a plasamentului în regim de urgență atrage prorogarea competenței de soluționare a cererii de instituire a tutelei în favoarea tribunalului, în aplicarea dispozițiilor art. 123 din Codul de procedură civilă; ... – prevederile art. 99 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile în situația de față, astfel că este greșită disjungerea capătului de cerere privind instituirea tutelei și declinarea competenței de soluționare în favoarea judecătoriei, deoarece există riscul de a lăsa copilul fără ocrotire legală; ... – sintagma „stabilirea unei măsuri de protecție specială“ la care se referă art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 nu ar trebui să primească o interpretare restrictivă, circumscrisă doar situațiilor în care măsura este luată, ci oricăror situații, precum cele vizate de art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, care pun în discuție menținerea, revocarea, înlocuirea sau încetarea acestor măsuri; ... – dezlegările date prin Decizia nr. III din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în sensul că revine judecătoriei competența de soluționare, în primă instanță, a cererilor privind măsura de protecție alternativă a tutelei, nu au incidență în cauzele care formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, acesta având o problematică diferită; ... – între tutela instituită pe cale principală în temeiul art. 110 din Codul civil și tutela instituită pe cale accesorie în temeiul art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 există deosebiri nu doar în ceea ce privește instanța competentă, ci și în privința subiectelor de sezină și a altor aspecte de ordin procedural; ... – instituirea tutelei după procedura specială prevăzută de Legea nr. 272/2004 este de competența tribunalului, ca instanță de tutelă, în accepțiunea art. 229 din Legea nr. 71/2011 și art. 76 din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora, până la o viitoare reglementare a instanței de tutelă și de familie, titulatura de „instanță de tutelă“ este atribuită atât judecătoriei, cât și tribunalului, fiecare dintre aceste instanțe având atribuții distincte în materia instituirii tutelei minorului, în funcție de competențele specifice prevăzute în dreptul comun sau în legea specială. ... Ca urmare, în temeiul art. 517 din Codul de procedură civilă, procurorul general a solicitat admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii. ... ...