Decizia ÎCCJ nr. 28/2017 (RIL)Punctul III

III. Orientările jurisprudențiale divergente 7. Instanțele judecătorești au fost sesizate cu cereri de chemare în judecată prin care direcția generală de asistență socială și protecția copilului a solicitat, în temeiul art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura de protecție alternativă - tutela, pentru minori. S-a constatat că instanțele au interpretat diferit prevederile legale cu privire la competența materială în soluționarea acestor acțiuni. ... 8. Într-o primă opinie, s-a apreciat că judecătoria este instanța competentă material să soluționeze astfel de cereri. (i) În unele cauze, tribunalele au dispus declinarea competenței către judecătorii. S-a reținut că, în speță, este incidentă ipoteza prevăzută de alin. (3) al art. 70 din Legea nr. 272/2004, în sensul că direcția generală de asistență socială și protecția copilului solicită înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela, ceea ce conduce la concluzia că instanța este sesizată cu un singur capăt de cerere, fiind chemată să analizeze condițiile legale de instituire a tutelei, nu pe cele privitoare la plasament. Totodată, s-a arătat că, din coroborarea prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, art. 76 din Legea nr. 76/2012 și art. 119 din Codul civil, rezultă că judecătoria, ca instanță de tutelă, este competentă să soluționeze în primă instanță cererile privitoare la instituirea tutelei. Într-o altă cauză, tribunalul a reținut că a fost învestit cu două cereri cu caracter principal, una având ca obiect instituirea tutelei și alta având ca obiect o altă măsură de ocrotire a minorului, respectiv darea în plasament. Apreciind că nu poate opera prorogarea legală de competență, tribunalul a declinat competența de soluționare a cererii privitoare la instituirea tutelei în favoarea judecătoriei ca instanță de tutelă. ... (ii) În alte cauze, judecătoriile au soluționat aceste cereri, apreciind că sunt competente material. ... (iii) În alte cauze, fiind sesizate cu soluționarea conflictelor de competență în acest sens, curțile de apel au stabilit competența în favoarea judecătoriei. S-a reținut că dispozițiile art. 133 din Legea nr. 272/2004 sunt de strictă interpretare și sunt aplicabile numai în cauzele privind stabilirea măsurilor de protecție specială prevăzute la art. 59 din acest act normativ. Or, tutela copilului este reglementată de normele de drept comun prevăzute de art. 110 și următoarele din Codul civil, astfel încât competența materială de soluționare, în primă instanță, a cererilor privind măsura de protecție alternativă a tutelei copilului este cea din dreptul comun, care revine judecătoriei, potrivit art. 94 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă. În sprijinul acestei interpretări, a fost avută în vedere și Decizia nr. III din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 30 octombrie 2007, pronunțată în aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 [în prezent art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004], prin care s-a stabilit că judecătoria este competentă să soluționeze, în primă instanță, cererile privind măsura de protecție alternativă a tutelei copilului. ... ... 9. Într-o a doua opinie, s-a considerat că tribunalul este competent material să judece, în primă instanță, cererile având ca obiect înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela. (i) În unele cauze, judecătoria a dispus declinarea competenței în favoarea tribunalului. ... (ii) În alte cauze, tribunalele au soluționat aceste acțiuni, reținând propria competență materială. ... (iii) Într-un alt caz, fiind sesizată cu un conflict de competență în acest sens, curtea de apel a stabilit competența în favoarea tribunalului. S-a reținut că, potrivit prevederilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, plasamentul copilului în regim de urgență este o măsură de protecție specială, fiind aplicabil art. 133 din Legea nr. 272/2004, potrivit căruia cauzele privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului. Sesizarea instanței de către direcția generală de asistență și protecția copilului, după ce directorul acesteia a instituit măsura plasamentului în regim de urgență, cu o cerere întemeiată pe art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, conturează o cauză care intră, indiferent care dintre variantele oferite de această prevedere legală este aleasă de reclamantă, în sfera cererilor „prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială“. O astfel de cerere nu vizează exclusiv sau principal instituirea tutelei, întrucât ține de regimul juridic al plasamentului în regim de urgență, iar norma de competență prevăzută de art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 este aplicabilă și în cauzele în care se solicită încetarea unei măsuri de protecție specială. Instituirea tutelei în urma efectuării de către tribunalul sesizat a analizei prevăzute de art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 este doar una dintre posibilele consecințe, fiind manifestă voința legiuitorului ca atât analiza motivelor care au stat la baza instituirii plasamentului în regim de urgență, cât și înlocuirea acestuia cu tutela sau cu plasamentul ori reintegrarea în familie să facă obiectul judecății în cadrul aceluiași dosar, instrumentat de aceeași instanță. Așadar, art. 70 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 derogă de la prevederile generale ale art. 119 alin. (1) din Codul civil coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, care consacră competența judecătoriei, ca instanță de tutelă, pentru numirea tutorelui. Această măsură intră în competența tribunalului ori de câte ori este solicitată de către direcția generală de asistență și protecția copilului în cadrul sesizării de înlocuire a plasamentului în regim de urgență cu tutela. ... ... ...