Decizia CCR nr. 12/2025Punctul 36
Punctul 36
36. Curtea constată că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, iar dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 au avut o aplicare limitată în timp, fiind apoi abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 30 din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, Curtea constată că sunt criticate dispozițiile art. 14 alin. (5) dinanexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în redactarea anterioară modificării prin art. LVII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, Curtea urmând să aibă în vedere acest conținut al reglementării. Având în vedere însă că dispozițiile de lege criticate produc efecte juridice în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, în acord cu cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze aceste texte de lege, așa cum a fost sesizată. ...
Sursa oficială ↗