Decizia ÎCCJ nr. 26/2017 (RIL)Paragraful 20

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 20.11.2017 · dosar 2.432/1/2017
Paragraful 20
Față de cele mai sus expuse, reprezentantul Ministerului Public a arătat că o eventuală introducere a Fondului de garantare a asiguraților în procesul penal, ca parte responsabilă civilmente, este, în mod evident, inadmisibilă: acțiunea civilă în procesul penal este suspendată, iar prevederile art. 11-18 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților arată clar procedura de urmat în astfel de situații, care este una administrativă, declanșată la simpla cerere a creditorului de asigurări adresată Fondului de garantare a asiguraților, prin care se solicită deschiderea dosarului de daună și încasarea despăgubirii, urmată de faza instrumentării dosarului de către Fond, de acceptarea/respingerea cererii de despăgubire de către comisia specială constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, în caz de respingere a cererii fiind prevăzută posibilitatea legală a contestării acesteia, conform art. 19 din aceeași lege.
Sursa oficială ↗