Decizia CCR nr. 11/2025Punctul 56
Punctul 56
56. Referitor la prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 se arată că acestea sunt discriminatorii deoarece, în situația în care în cadrul a două instanțe există un număr diferit de angajați în activitate, în concediu medical sau de odihnă ori există un număr diferit de membri ai personalului contractual sau alte categorii care nu beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, prevăzute de art. 5 din secțiunea 1 capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 doar pentru magistrați și personalul auxiliar, suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, raportat la care se face plafonarea de 30%, diferă. Prin plafonarea sporurilor, persoane care lucrează în condiții de muncă grele/vătămătoare/periculoase și ar trebui să beneficieze de un spor de până la 15% din salariul de bază sunt private de acest drept în cazul în care celelalte sporuri acordate de lege depășesc pragul de 30%, întrucât acestea încasează aceleași drepturi salariale cu persoanele care lucrează în condiții normale de muncă. ...
Sursa oficială ↗