Decizia ÎCCJ nr. 71/2017 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența Curții Constituționale
30. Asupra chestiunii de drept în discuție prezintă relevanță următoarele decizii ale Curții Constituționale: Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014, și Decizia nr. 698 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2015. ...
31. Prin aceste decizii, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 170 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a acestei legi (1 ianuarie 2011), la punctajul mediu anual urma să se aplice un indice de corecție „calculat ca raport între 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat și valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie“. Acest indice de corecție avea ca scop corectarea diferențelor între cei pensionați înainte și după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Indicele de corecție urma să se aplice o singură dată, la înscrierea inițială la pensie. Intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010 a avut loc la data de 1 ianuarie 2013. Însă, la data de 23 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 care, prin art. III alin. (1) , a prevăzut că, „În anul 2013, indicele de corecție care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este 1,06.“ Potrivit alin. (2) și (3) din același articol, acest indice urma să se aplice și punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011, respectiv după data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010. ...
32. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. III alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 sunt neconstituționale. Curtea a statuat că „dispozițiile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 nu pot fi aplicate decât persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după intrarea în vigoare a acestui act normativ, alin. (1) al acestui articol urmând să își producă astfel efectele pentru aceste persoane“, deci pentru persoanele ale căror drepturi la pensie sau deschis după data de 23 ianuarie 2013. Referitor la persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2013, Curtea a statuat că „acestea beneficiază de aplicarea indicelui de corecție reglementat de art. 170 din Legea nr. 263/2010“, constatând că, „tot ca efect al legii, casele de pensii ar fi trebuit ca, începând cu data de 1 ianuarie 2013, să procedeze la aplicarea indicelui de corecție pensiilor obținute după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu aplicarea indicelui de corecție reglementat de art. 170.“ Ulterior acestei decizii a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2013, care a introdus art. IV în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013, prin care au fost stabiliți indici de corecție pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-22 ianuarie 2013 (și anume: 1,12 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2011 inclusiv; 1,17 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2012-31 decembrie 2012 inclusiv; 1,17 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie sau deschis în perioada 1 ianuarie 2013-22 ianuarie 2013 inclusiv), însă a prevăzut că drepturile la acești indici de corecție se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013, iar nu cu data de 1 ianuarie 2013, așa cum constatase Curtea Constituțională. ...
33. În consecință, prin Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. IV alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituționale, întrucât indicii de corecție rezultați din formula de calcul prevăzută de art. 170 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011-22 ianuarie 2013, trebuie să se cuvină începând cu 1 ianuarie 2013, așa cum a constatat Curtea prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, iar nu cu data de 7 noiembrie 2013. ...
34. Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 463 din 17 septembrie 2014, legiuitorul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 4 noiembrie 2014, care modifică art. IV alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013, cu următorul cuprins: „Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecție prevăzuți la alin. (1) , se cuvin începând cu data de 1 ianuarie 2013, în situația persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) , respectiv de la data deschiderii drepturilor de pensie, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. c) .“ ...
35. Prin Decizia nr. 698 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2015, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 95 alin. (1) , art. 102 alin. (2^1) și art. 170 din Legea nr. 263/2010 și ale art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013. ...
36. La paragrafele 22 și 23 ale acestei decizii, Curtea, analizând critica de neconstituționalitate prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție, a reținut că, deși art. 170 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, instituie o formulă unică de calcul al indicelui de corecție (raportul dintre 43,3% din câștigul salarial mediu brut realizat și valoarea unui punct de pensie în vigoare la data înscrierii la pensie), cei doi termeni ai acestei formule variază de la an la an. Astfel, legiuitorul a instituit, prin art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013, pentru anul 2013, o cifră fixă de 1,06 ce urma să se aplice tuturor persoanelor pensionate în anul 2013. Însă, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 a fost publicată la data de 23 ianuarie 2013, dispozițiile art. III alin. (2) și (3) fiind retroactive, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, decizie prin care Curtea Constituțională a constatat și că art. III alin. (1) care instituia indicele de corecție de 1,06 trebuie să se aplice numai persoanelor pensionate după data de 23 ianuarie 2013. Astfel, persoanele pensionate în perioada 1-22 ianuarie 2013 beneficiază de un indice de corecție de 1,17 [potrivit art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013], în timp ce persoanele pensionate în perioada 23 ianuarie-31 decembrie 2013 beneficiază de un indice de corecție de 1,06 [potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013 și Deciziei nr. 437 din 29 octombrie 2013]. ...
37. Având în vedere acestea, Curtea a reținut, la paragraful 24 al Deciziei nr. 698 din 27 noiembrie 2014, precitată, că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări, așa cum s-a reținut în jurisprudența sa constantă. De asemenea a reținut, la paragraful 25, că, prin deciziile nr. 437 din 29 octombrie 2013 și nr. 463 din 17 septembrie 2014, instanța de contencios constituțional nu a analizat constituționalitatea dispozițiilor de lege care instituiau anumite cifre ca reprezentând indici de corecție, ceea ce nici nu intră în competența Curții Constituționale, stabilirea acestor cifre fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea a analizat constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate din perspectiva principiului neretroactivității și a efectelor obligatorii ale deciziilor sale. ...
38. În concluzie, Curtea a constatat că situația diferită în care se află cele două categorii de pensionari, sub aspectul stabilirii indicelui de corecție aplicat punctajului mediu anual - cei pensionați înainte și după 23 ianuarie 2013 -, se datorează intervențiilor legislative din materie, ceea ce nu poate conduce la neconstituționalitatea prevederilor criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2013, din perspectiva egalității în drepturi. ... ...
Sursa oficială ↗