Decizia ÎCCJ nr. 23/2017 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Examenul jurisprudenței
În materialul transmis de curțile de apel care au comunicat puncte de vedere asupra problemelor de drept în discuție au fost identificate un număr de hotărâri judecătorești în această materie, transmise de către Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Neamț.
Astfel, au fost transmise deciziile penale nr. 494/A din data de 29 martie 2017 și nr. 222/A din data de 4 martie 2014, pronunțate de Secția a II-a penală a Curții de Apel București, în dosarele nr. 916/116/2016 și, respectiv, nr. 3.134/3/2009*, Sentința penală nr. 1.568/F din 23.06.2016, pronunțată de Secția I penală a Tribunalului București în Dosarul nr. 39.243/3/2014, precum și hotărâri judecătorești relevante pronunțate de Tribunalul Ialomița (anonimizate), Sentința nr. 141 din 6.04.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3.548/105/2012, și Decizia penală nr. 1.227 din 11 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Încheierea nr. 492 din 12.10.2016, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3.329/105/2016/a4, și Încheierea pronunțată în data de 20 ianuarie 2017 de Curtea de Apel Ploiești, Încheierea nr. 571 din 16.11.2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3.329/105/2016/a5, Încheierea nr. 572 din 16.11.2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3.329/105/2016/a6, Decizia penală nr. 167/P din 20 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 1.134/36/2012, Decizia penală nr. 22/P din 8 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 5.725/118/2014, Sentința penală nr. 149 din 2 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 927/118/2009, Sentința penală nr. 95 din 12 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 5.725/118/2014, Sentința penală nr. 308 din 27 iulie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 7.403/118/2015, Sentința penală nr. 70/P din 13 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 2.019/103/2011, Sentința penală nr. 23 din 29.03.2016, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 543/103/2015, Sentința penală nr. 19/P din 10.03.2016, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 4.263/103/2014.
Jurisprudență relevantă a Curții Constituționale
Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
Jurisprudență relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului
Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
Jurisprudență relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Au fost identificate următoarele hotărâri relevante:
– Decizia nr. 836 din 13 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, publicată www.scj.ro; ...
– Decizia nr. 348/RC din 19 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, publicată www.scj.ro; ...
– Decizia nr. 117 din 15 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, publicată www.scj.ro; ...
– Decizia nr. 1.387 din 18 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, publicată www.scj.ro; ...
– Decizia nr. 17/2015 a Completului competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație si Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015; ...
– Decizia nr. 11/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 2 iunie 2015; ...
– Decizia nr. 16/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 25 august 2016. ... ...
Sursa oficială ↗