Decizia ÎCCJ nr. 19/2017 (RIL)Paragraful 9

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat că prin recursul în interesul legii promovat de către Curtea de Apel Brașov s-a ridicat problema caracterului obligatoriu sau facultativ al luării măsurilor asigurătorii de către instanță în cursul judecății, în cauzele penale pentru care legislația în vigoare prevede o astfel de obligație (spre exemplu, în situația în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, în situația infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, raportat la art. 11 din aceeași lege, art. 32-33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare) ori dacă o asemenea măsură este lăsată la latitudinea instanței, atunci când din verificările efectuate rezultă că nu există niciun bun în patrimoniul inculpatului sau părții responsabile civilmente. A menționat că în urma examinării hotărârilor anexate sesizării Curții de Apel Brașov a rezultat existența a două opinii jurisprudențiale în materie.