Decizia ÎCCJ nr. 70/2017 (HP)Punctul VIII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.10.2017 · dosar 5.412/118/2016
Punctul VIII
VIII. Opiniile exprimate de specialiștii consultați 44. Prin opinia formulată de doamna prof. univ. dr. Raluca Dimitriu s-a arătat că, în ceea ce privește problema de drept supusă dezlegării, se poate observa că, într-adevăr, prevederile legale în vigoare privind recalcularea pensiei de serviciu nu sunt suficient de clare pentru soluționarea cazurilor particulare care pot să apară, cum este și acesta de față. ... 45. Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, „Pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) și (2) la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) , fără a o putea depăși.“ După cum se observă, trimiterea, cât privește conceptul de vechime în magistratură, nu este făcută la dispozițiile art. 86 din lege, ci la enumerarea cuprinsă în primele două alineate ale art. 82, și anume vechimea obținută prin adiționarea perioadelor lucrate în magistratură stricto sensu, dar și în alte profesii conexe, enumerate în alin. (1) și (2) . ... 46. Potrivit celor statuate prin Decizia nr. 26/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, vechimea în activitățile juridice conexe este considerată vechime utilă nu numai pentru dobândirea pensiei de serviciu, ci și pentru majorarea acesteia, în condițiile art. 82 alin. (4) . ... 47. Pentru a răspunde întrebării dacă desfășurarea de activități conexe de către persoana care beneficiază deja de pensia de serviciu îi dă acesteia dreptul la recalcularea acestei pensii, s-a subliniat că dreptul la recalcularea pensiei nu este reglementat în mod special pentru magistrați. Astfel, devin aplicabile dispozițiile legale generale, potrivit cărora pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii. ... 48. Prin urmare, problema sesizării este aceea dacă va putea fi valorificată și cu acest prilej vechimea în magistratură lato sensu, altfel spus, dacă activitatea desfășurată după pensionare, ca - spre exemplu - avocat, va putea fi asimilată activității de magistrat, putând fi luată în considerare la majorarea pensiei de serviciu. ... 49. În opinia exprimată, s-a făcut referire mai întâi la scopul esențial al consacrării, prin norme derogatorii, a dreptului la pensie specială. Pensia de serviciu este concepută ca un beneficiu al desfășurării activității de magistrat și ca o componentă a independenței justiției. Jurisprudența Curții Constituționale în materie a statuat că aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilității în serviciu și formării unei cariere în magistratură. ... 50. După pensionare, rolul stimulativ al pensiei speciale se menține cu privire la pensionarii care își continuă sau își reiau activitatea de magistrat, prin dreptul la majorarea acesteia. S-a înclinat spre opinia că acest rol nu se justifică, însă, în cazul pensionarilor beneficiari ai pensiei speciale care își desfășoară activitatea ca avocați. De aceea, față de caracterul excepțional al asimilării activității desfășurate în profesiile conexe celei de magistrat, la care se referă art. 82 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că ea nu se poate extinde și pentru intervalul de după data obținerii pensiei de serviciu, cu scopul recalculării pensiei. ... 51. Prin opinia formulată, specialiștii Departamentului de Drept privat din cadrul Facultății de Drept de la Universitatea din București, domnul prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu și doamna asist. univ. dr. Ana-Maria Vlăsceanu, au notat caracterul de noutate al dezbaterii, susținut cu precădere de inexistența unei jurisprudențe consolidate în materie și s-a concluzionat, în primul rând, că recalcularea pensiei de serviciu este o instituție în afara spiritului reglementărilor vizând pensia de serviciu, iar în al doilea rând, că mecanismele de ajustare a pensiei de serviciu sunt „activate“ doar în momentul stabilirii acesteia. ... 52. În sinteză, concluzia s-a bazat pe examenul exhaustiv al naturii juridice a pensiei de serviciu din punctul de vedere al adresabilității, bazei și formulei de calcul, al mecanismului de ajustare a acesteia și pe distincția necesară între recalcularea pensiilor și majorarea pensiilor de serviciu ale magistraților. ... 53. În această opinie, cei care solicită o pensie de serviciu în baza art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 trebuie să exercite funcțiile prevăzute de lege - judecător, procuror, magistrat-asistent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, (fost) judecător și procuror financiar și consilier de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi - la data formulării cererii de înscriere la pensie. ... 54. Astfel, plecând de la elementele constitutive ale pensiei de serviciu, cum ar fi baza și formula de calcul, condițiile de acordare etc., ținând seama de excepționalitatea criteriilor care o constituie, în sensul caracterului vădit derogatoriu de la dreptul comun, s-a justificat ideea că pensia de serviciu întrunește toate elementele care o disting de o pensie de tipul celor reglementate de Legea nr. 263/2010. ... 55. Pe cale de consecință, prin condiționalitățile normative care conturează pensia de serviciu, aceasta primește un tratament juridic substanțial derogatoriu de la dreptul comun reprezentat de cadrul legislativ aplicabil pensiei pentru limită de vârstă, categorie prevăzută de art. 51 din Legea nr. 263/2010. De aceea, și exercitarea dreptului la pensie de serviciu de către persoanele anume desemnate de textele de lege trebuie să aibă, ca punct de plecare, considerentul că regimul său juridic este derogatoriu de la dreptul comun. ... 56. Plecând de la premisa că prevederile cuprinse în Legea nr. 303/2004 sunt suficiente pentru reglementarea pensiei de serviciu, în opinia specialiștilor, nu este nevoie să se apeleze la dreptul comun prin împrumutul de norme, de tehnici și mecanisme juridice. ... 57. În acest sens, succedă concluzia că, în această materie, mecanismul recalculării pensiei, prevăzut de dreptul comun prin art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, nu este posibil în privința pensiei de serviciu, deoarece ajustarea acesteia se realizează în condiții normative distincte, în conformitate cu prevederile art. 82 alin. (4) și ale art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. ... 58. Poziționarea caracterului de lege specială a Legii nr. 303/2004 în raportul său cu Legea nr. 263/2010 imprimă, între altele, aplicarea sa prioritară și necondiționată asupra legii generale, în toate cazurile și, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, transgresarea efectelor sale în timp, în concursul cu legea generală ulterioară. ... 59. Subliniind pseudoidentitatea dintre pensia de serviciu și pensia pentru limită de vârstă care ar putea să transpară prin interpretarea prevederilor art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, autorii opiniei juridice au arătat că legislația pensiilor publice, cu referire la pensia pentru limită de vârstă, ar putea doar să completeze regimul juridic al pensiei de serviciu. ... 60. În acest context, s-a problematizat dacă este sau nu aplicabil art. 107 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 și în privința pensiilor de serviciu reglementate de Legea nr. 303/2004, altfel spus, dacă mecanismul de recalculare a pensiilor pentru limită de vârstă este aplicabil și pensiilor de serviciu prin aplicarea art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004. ... 61. Succesiunea argumentelor prezentate a desprins concluzia că recalcularea pensiei este posibilă atunci când pensionarii cumulează această calitate cu cea de asigurat în sistemul public de pensii, la reluarea activității, prin reevaluarea stagiului de cotizare la stabilirea pensiei. Recalcularea pensiei are, în această situație, drept criteriu de reevaluare a pensiei, pe cel al contributivității, determinând modificarea cuantumului pensiei ca urmare a adăugării unui stagiu de cotizare, indiferent de durata acestuia. ... 62. Spre deosebire, situația reglementată de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 presupune o majorare a pensiei de serviciu cu un cuantum de 1% pentru fiecare an lucrat peste cei 25 de ani care conferă dreptul la pensia de serviciu. ... 63. Examenul comparativ permite observația că textele de lege reglementează situații juridice distincte și că ajustarea pensiei se realizează după proceduri și criterii diferite, ceea ce exclude echivalența între acestea. ... 64. În acest sens, se subliniază că legiuitorul nu include spectrul recalculării pensiei în aplicarea art. 82 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, idee care se desprinde și din examenul legislației secundare, în fapt, textul de lege supus interpretării în vederea aplicării sale unitare vizând instituția majorării pensiei de serviciu. ... 65. S-a menționat, nu în ultimul rând, că, prin ipoteză, pensia de serviciu, prin toate elementele care o definesc, implică dobândirea acesteia odată cu îndeplinirea vechimii cerute de lege și se acordă în considerarea serviciului public prestat. ... 66. Prin transpunerea tuturor acestor argumente la datele de fapt ale sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, autorii acestei opinii au concluzionat că este posibil ca o persoană care beneficiază de pensie de serviciu să poată beneficia concomitent și de pensia din sistemul de pensii al avocaților, cu condiția ca dreptul la pensie să se fi realizat în fiecare dintre cele două sisteme potrivit legii aplicabile, la fel cum este posibil să se dea efect regulii unicității pensiei, prin recunoașterea stagiilor de cotizare în fiecare dintre cele două sisteme de asigurări sociale, iar titularul pensiei să beneficieze de recunoașterea reciprocă a stagiilor de cotizare între cele două sisteme, potrivit Legii nr. 263/2010. ... ...
Sursa oficială ↗