Decizia ÎCCJ nr. 23/2017 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzei și soluția propusă de instanța care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Curtea de Apel București - Secția I penală a fost sesizată cu apelul declarat de procuror, inculpați, partea civilă și partea responsabilă civilmente împotriva Sentinței penale nr. 1.514 din 16 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția penală, în Dosarul nr. 27.910/3/2015. Prin Sentința penală nr. 1.514 din 16 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, în Dosarul nr. 27.910/3/2015, prima instanță a dispus condamnarea inculpaților S.V., N.T.C., P.C.N., V.L.N. și T.I. la pedepse cuprinse între 2 și 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală/complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani/complicitate la spălate de bani, în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare/art. 26 din Codul penal anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, respectiv art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 48 din Codul penal raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. A admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat în solidar inculpații și părțile responsabile civilmente la plata către partea civilă a sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 700.410 lei, calculate de la data la care obligația a devenit scadentă și până la data de 8 ianuarie 2016, data achitării integrale a debitului. A menținut sechestrele asigurătorii instituite prin Ordonanța din 7 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în vederea acoperirii sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale accesorii debitului principal în cuantum de 700.410 lei, respectiv în vederea punerii în executare a confiscării speciale, cu privire la toate bunurile mobile și imobile ale inculpaților. În baza art. 33 din Legea 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpați, în favoarea statului, a sumei totale de 2.332.447 lei. S-a reținut, în esență, că inculpații, în calitate de reprezentanți ai mai multor societăți comerciale, au înregistrat în documentele contabile ale acestor societăți, precum și în alte documente legale (declarații fiscale) operațiuni fictive constând în achiziții nereale de bunuri și servicii în cuantum de 2.332.447 lei de la societăți tip fantomă, diminuând masa impozabilă și creând bugetului de stat un prejudiciu de 700.410 lei (T.V.A. și impozit pe profit) - infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, respectiv au transferat, în mod repetat, cu titlu de plată, contravaloarea serviciilor și bunurilor în sumă totală de 2.332.447 lei în conturile bancare ale societăților tip fantomă (societăți care nu au prestat serviciile ori livrat bunurile care au stat la baza sumelor transferate, în scopul creării unei aparențe de legalitate a activităților evazioniste și disimulării originii ilicite a fondurilor; ulterior, aceste sume fiind remise (numerar) inculpaților - infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Procurorul și inculpații au criticat, între altele, hotărârea primei instanțe, invocând nelegala confiscare specială în solidar de la toți inculpații. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea prezentei probleme de drept este în sensul că obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală își găsește temeiul în răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, în timp ce confiscarea sumei de bani este o sancțiune de drept penal ce are ca scop înlăturarea unei stări de pericol produsă prin faptul că banii se regăsesc în circuitul financiar al societății, împrejurare ce poate determina pe termen scurt sau lung perturbări în ceea ce privește inflația, cotațiile bancare, cursul valutar etc. În concluzie, având o natură juridică, temeiuri de drept și scopuri diferite, cele două măsuri pot coexista. În ceea ce privește cea de-a doua parte a întrebării, instanța concluzionează că, raportat la prevederile art. 112 lit. b) din Codul penal (conform cărora sunt supuse confiscării speciale bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală), suma ce a fost destinată săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, sens în care ea trebuie confiscată în întregime, și nu numai valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare. Astfel, operațiunile nereale, fictive, se transformă în contabilitatea societății comerciale în cheltuieli cuantificabile în sume de bani care, odată scoși din societatea comercială sau transferați în alte conturi ale altor societăți prin folosirea de justificări mincinoase, au o proveniență infracțională. Așadar, se poate considera că obținerea sumelor de bani ca valoare a unor operațiuni comerciale nereale reprezintă pentru inculpați un avantaj economic, obținut în mod indirect din infracțiunea de evaziune fiscală. Cu alte cuvinte, așa cum este cazul în speță, transferul sumelor de bani dintr-o societate comercială în alta prin folosirea ca justificare de documente ce nu au la bază operațiuni comerciale reale, urmat de scoaterea acelorași sume de bani din conturi prin folosirea de documente bancare ce conțin explicații fără suport real, determină ca aceste sume de bani să aibă o proveniență infracțională, chiar și fără a fi necesar să se stabilească exact care infracțiune. Astfel, Curtea de Apel București opinează în sensul că suma de bani ce ar trebui confiscată este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, iar nu de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că se impune dezlegarea, de principiu, a chestiunii de drept invocate în prezentul apel și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. 475-476 din Codul de procedură penală. ...