Decizia ÎCCJ nr. 15/2017 (RIL)Paragraful 10

Prealabil analizei pe fond, arată că recursul în interesul legii este admisibil. Problema de drept nu rezultă dintr-o formulare echivocă, lacunară a textului de lege, ci din modul în care instanțele penale stabilesc caracterul nelegal al măsurii preventive. Admisibilitatea recursului în interesul legii este determinată atât de jurisprudența recentă a Curții Constituționale (deciziile nr. 48 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 5 mai 2016, și nr. 271 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2016), prin care s-a reținut că trebuie constatat caracterul nelegal al măsurii preventive prin actele de procedură indicate de alin. (2) al art. 539 din Codul de procedură penală, cât și de soluția adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, prin care s-au reținut existența practicii neunitare în materie, precum și incidența mecanismului de unificare al recursului în interesul legii. Un alt argument de admisibilitate rezultă din exigențele jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului vizând art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția).