Decizia CCR nr. 672/2024Punctul 11
Punctul 11
11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 46 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, a statuat că soluția legislativă potrivit căreia calcularea taxei asupra mijloacelor de transport se face prin aplicarea unei cote fixe în raport cu aceeași bază de impozitare se aplică uniform tuturor contribuabililor care se află în situația stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Pentru a garanta principiul egalității în materie fiscală, legiuitorul are obligația constituțională de așezare justă a sarcinilor fiscale, or dispozițiile art. 263 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 atestă caracterul echitabil și proporțional al taxei stabilite, care se aplică tuturor contribuabililor, fără deosebiri de tratament juridic. Așadar, soluția legislativă criticată este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și cu cele ale art. 56 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗