Sari la conținut

Decizia CCR nr. 670/2024Punctul 21

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.12.2024

21. Potrivit dispozițiilor art. 385 din lege, pot exercită profesia de medic persoanele care întrunesc una dintre condițiile prevăzute la art. 376, dețin un titlu oficial de calificare în medicină, nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate [(i) medicul care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra umanității sau vieții în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic și pentru care nu a intervenit reabilitarea, (ii) medicul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară - art. 388 din lege] sau incompatibilitate prevăzute de lege [(i) calitatea de angajat sau colaborator al unităților de producție ori de distribuție de produse farmaceutice sau materiale sanitare, (ii) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei medicale - art. 389 din lege], sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic și sunt membre ale CMS (așadar, au depus jurământul lui Hipocrate în formularea modernă adoptată de Asociația Medicală Mondială în cadrul Declarației de la Geneva din anul 1975, cuprinsă în art. 384 din lege), cu excepțiile prevăzute de lege, cazuri în care au obligația să înștiințeze Ministerul Sănătății cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României și să fie înregistrate pe această perioadă la CMR. Potrivit art. 390 alin. (3) și (4) din lege, certificatul de membru se acordă pe baza documentelor care atestă formarea în profesie, a certificatului de sănătate, a declarației pe propria răspundere privind îndeplinirea condițiilor referitoare la demnitate, compatibilitate și starea de sănătate și a certificatului de cazier judiciar și devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă. Certificatul de membru al CMR este avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv. Medicii care au obținut certificatul de membru al CMR pot desfășura activități medicale potrivit pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/și în sistemul privat, fie ca angajați, fie ca persoană fizică independentă pe bază de contract [art. 386 alin. (3) din lege]. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie