Decizia CCR nr. 654/2024Punctul 31
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 21.11.2024
- Dosarul
- 24/35/CA/2022
31. Curtea de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază în Dosarul nr. 2.148D/2022 că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile legale indicate de către autoarea excepției de neconstituționalitate nu au caracter neconstituțional decât în eventualitatea în care s-ar pune în discuție claritatea legii, adică a art. 14 alin. (3) ipoteza finală, aspect neinvocat de către autoare. Însă, în concret, argumentele invocate în sprijinul excepției ridică doar aspecte de interpretare și aplicare a legii în timp, reieșind cu claritate din modul de redactare a prevederilor art. 14 alin. (3) coroborate cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 intenția legiuitorului de a aplica dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 doar pentru viitor. Prin urmare, aspectele ce se impun a fi dezlegate de către instanța de contencios constituțional vizează modalitatea de aplicare în timp a celor două dispoziții din Legea-cadru nr. 153/2017, acestea aparent neimplicând aspecte de aplicare retroactivă în sensul art. 15 alin. (2) din Constituție. De asemenea, cele două dispoziții criticate nu aduc atingere niciunui drept fundamental și nici nu implică afectarea unui drept de proprietate, deoarece autoarea excepției nu este în posesia unui bun în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.