Decizia CCR nr. 655/2024Punctul 12
Punctul 12
12. Se poate observa faptul că textul legal care a fost supus analizei de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prevede expres și limitativ faptul că doar personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor, fără ca acest text să poată primi o interpretare care să includă și alte categorii de profesori care să fi obținut gradul didactic I în baza altui temei legal. Excluderea de la cumularea indemnizației de grad I cu cea pentru titlul științific de doctor se referă expres și limitativ la profesorii care și-au obținut gradul prin echivalarea titlului de doctor, în temeiul Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011. ...
Sursa oficială ↗