Decizia ÎCCJ nr. 9/2017 (RIL)Punctul IV

IV. Orientările jurisprudențiale divergente 7. Instanțele din cadrul jurisdicției muncii au fost sesizate cu acțiuni prin care salariații plătiți din fonduri publice au solicitat obligarea angajatorilor lor la plata unor drepturi salariale care nu au fost recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă. Situația de fapt avută în vedere se caracterizează atât prin lipsa unui act al ordonatorului de credite sau act adițional la contractul individual de muncă prin care să se fi făcut aplicarea Legii nr. 330/2009, a Legii nr. 284/2010, a Legii nr. 285/2011 sau a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2004, cât și mai ales prin existența unui asemenea act juridic a cărui anulare (sau revocare) nu a fost solicitată nici în procedura prevăzută de prevederile legale incidente, nici în cadrul acțiunilor. S-a constatat că instanțele au interpretat diferit prevederile legale cu privire la instituirea de către acestea a unei proceduri prealabile sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii. ... 8. Unele instanțe au apreciat că prevederile legale aflate în discuție instituie o procedură prealabilă, fiind identificate în acest sens următoarele categorii de soluții: a) respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau ca prematură, întrucât reclamanții nu au urmat procedura prealabilă; ... b) respingerea acțiunii pe fond, reținându-se că: – salariatul se poate adresa instanțelor din cadrul jurisdicției muncii în lipsa emiterii și/sau comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale; ... – salariatul se poate adresa instanțelor din cadrul jurisdicției muncii în condițiile formulării unei contestații administrative la ordonatorul principal de credite care stabilise anterior salariul prin act administrative; ... – acoperirea neregularității constând în nerespectarea procedurii prealabile ca urmare a neinvocării ei în condițiile art. 109 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 193 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... ... Chiar dacă prin aceste din urmă trei categorii de soluții instanțele au analizat fondul cauzei în lipsa parcurgerii, în întregime sau parțial, a procedurii de contestare prevăzute de prevederile legale analizate, rezultă implicit că au considerat că aceasta constituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii, a cărei nerespectare nu atrage inadmisibilitatea acțiunii doar în cazuri excepționale, respectiv când fie nu există și/sau nu s-a comunicat un act care să poată fi contestat, fie excepția inadmisibilității nu a fost invocată de către pârât în termenul legal. Se reține și opinia că procedura de contestare se consideră îndeplinită dacă salariatul a formulat contestație administrativă, chiar dacă prin acțiunea sa a solicitat doar plata drepturilor salariale, fără a contesta, măcar în cadrul acestei acțiuni, actul prin care i-a fost stabilit salariul. ... 9. În același timp, alte instanțe au apreciat că dispozițiile legale analizate nu au instituit o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii. Dintre acestea din urmă, unele instanțe au reținut, în analiza fondului cauzei, că, în condițiile neparcurgerii de către salariați a procedurii de contestare instituite de prevederile legale incidente, respectiv ale necontestării actului ordonatorului de credite, a contractului individual de muncă ori a actelor adiționale la acesta prin care au fost stabilite drepturile salariale, angajatorii nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale care nu au fost recunoscute aceste acte juridice. S-a apreciat că respectiva procedură de contestare constituie singura cale prin care salariații pot obține alte drepturi salariale decât cele care rezultă din actele juridice menționate, iar, prin formularea unor pretenții în cadrul jurisdicției muncii, se tinde în realitate la contestarea respectivelor acte juridice cu eludarea procedurii prevăzute în acest sens de lege, ceea ce nu este permis. Dimpotrivă, alte instanțe au considerat că procedura de contestare prevăzută de dispozițiile legale analizate nu înlătură dreptul salariaților de a obține în cadrul jurisdicției muncii obligarea angajatorilor la plata unor drepturi salariale prevăzute de lege, dar care nu au fost recunoscute prin acte administrative ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă. S-a reținut în acest sens incidența liberului acces la justiție, astfel încât salariatul poate adresa instanțelor din cadrul jurisdicției muncii revendicările salariale în termenul de prescripție de trei ani. ... ...