Decizia ÎCCJ nr. 40/2017 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 29.05.2017 · dosar 7.015/63/2015
Punctul VII
VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedurile de unificare a practicii judiciare și jurisprudența Curții Constituționale 41. Analizând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 33 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2017, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.619/104/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. a) , art. 2 alin. (1) și art. 3 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 124/2014), este exonerat de la obligația restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege. ... 42. Această decizie prezintă relevanță prin prisma finalității urmărite de legiuitor prin Legea nr. 124/2014, aceeași cu cea a Legii nr. 125/2014 - acte normative de amnistie fiscală, adoptate de legiuitor pentru realizarea unor obiective de politică socială. ... 43. Prin decizia menționată s-a reținut: „(...) chestiunea de drept cuprinsă în sesizare pune în discuție un act de clemență a legiuitorului care, din considerente de politică socială, renunță la dreptul de a recupera sumele constând în venituri de natură salarială încasate necuvenit de către anumite categorii de bugetari.“ (a se vedea în acest sens paragraful 51) ... 44. Cu toate că finalitatea celor două acte normative este identică, domeniul de aplicare a fiecărui act normativ este diferit, în funcție de izvorul sumelor încasate necuvenit de beneficiarii legii - venituri de natură salarială, în cazul Legii nr. 124/2014 și, respectiv, pensii, indemnizații sociale pentru pensionari și indemnizații pentru însoțitor, în cazul Legii nr. 125/2014. ... 45. În același context este de semnalat și Decizia nr. 33 din 15 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 4.105/1/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată*) până la data soluționării prezentei sesizări, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispozițiile art. 5 și art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014. ... 46. Dispozițiile Legii nr. 125/2014 nu au făcut obiect al sesizării Curții Constituționale. ... ...
Sursa oficială ↗