Decizia CCR nr. 630/2024Punctul 6
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, încălcarea principiului neretroactivității legii civile, a principiului discriminării și a dreptului de proprietate, deoarece, în baza textului de lege criticat, a fost diminuat cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului la suma de 8.500 lei, plafon fixat prin aceeași ordonanță de urgență a Guvernului și care nu exista la data stabilirii sumei cuvenite cu acest titlu prin act administrativ definitiv și cu caracter obligatoriu. Consideră că la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 și prin introducerea plafonului maximal mai sus menționat s-a creat o discriminare nejustificată de un scop obiectiv și legitim a persoanelor care au contribuit cu sume mai mari la bugetul asigurărilor sociale prin realizarea unor venituri de nivel superior mediei populației. Astfel, dacă anterior adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 indemnizația cuvenită a fost stabilită la o anumită sumă, proporțional cu cota de contributivitate cerută de lege, după intervenția legiuitorului delegat această sumă a fost redusă prin aplicarea plafonului, ceea ce înseamnă retroactivitate și discriminare. Totodată, este afectat și dreptul său de proprietate din perspectiva noțiunii de „bun“, în sfera căreia intră și dreptul de creanță asupra statului (așa cum este și indemnizația în speță), astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. ...
Sursa oficială ↗