Decizia ÎCCJ nr. 13/2017 (HP)Paragraful 14

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 25.04.2017 · dosar 620/1/2017
Paragraful 14
De altfel, a susținut că legea penală mai favorabilă a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare împotriva căreia s-a formulat contestație la executare, mai exact în perioada de liberare condiționată din pedeapsa de 15 ani închisoare și până la considerarea ca executată a acestei pedepse. În acest context a apreciat ca fiind îndeplinite toate condițiile legale ale admisibilității unei contestații la executare prin care se invocă legea penală mai favorabilă drept cauză de micșorare a unei pedepse definitive, conform art. 585 și art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Astfel, procurorul a susținut că există aplicată o pedeapsă definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii, pe parcursul executării căreia ori până la considerarea ca executată a acesteia, a intervenit o lege penală mai favorabilă care, din perspectiva contestatorului, reprezintă o cauză de micșorare a pedepsei câtă vreme legea prevede pentru aceeași infracțiune un maxim special de 10 ani închisoare, deci mai mic decât pedeapsa efectiv aplicată de 15 ani închisoare. S-a arătat că, în mod evident, cauza de micșorare a pedepsei este ulterioară rămânerii definitive a hotărârii.
Sursa oficială ↗