Decizia ÎCCJ nr. 13/2017 (HP)Punctul VI

VI. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Prin concluziile scrise formulate s-a menționat că legea penală mai favorabilă a apărut după rămânerea definitivă a hotărârii împotriva căreia s-a formulat contestația la executare, mai exact în perioada de la liberarea condiționată din executarea pedepsei de 15 ani închisoare și până la considerarea sa ca executată. În raport cu acest context s-a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile legale ale admisibilității unei contestații la executare prin care se invocă legea penală mai favorabilă, drept cauză de micșorare a unei pedepse definitive, conform art. 595 și art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Astfel, s-a apreciat că există o pedeapsă definitivă aplicată, pe parcursul executării căreia ori până la considerarea ca executată a acesteia a intervenit o lege penală mai favorabilă, care prevede un maxim mai mic decât pedeapsa efectiv aplicată. În mod evident, cauza de micșorare a pedepsei s-a considerat a fi ulterioară rămânerii definitive a hotărârii, configurându-se astfel ipoteza tipică de incidență a contestației la executare. S-a arătat că aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal celor condamnați definitiv, la data intrării în vigoare a Codului penal din 2014, s-a făcut primordial printr-o procedură specială prevăzută de art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013. Totodată, s-a notat, în privința contestatorului din cauza care a prilejuit sesizarea întemeiată pe art. 175 din Codul de procedură penală, că aplicarea art. 6 din Codul penal nu a fost realizată nici conform art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările ulterioare, nici de instanța care l-a judecat și condamnat, ulterior, pentru o altă faptă (Sentința penală nr. 60/2016 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 661/2016 a Curții de Apel Galați), deși aceasta din urmă ar fi trebuit să dea eficiență art. 6 alin. (7) din Codul penal cu privire la primul termen al recidivei (constând tocmai în pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 341/2011 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 3.807/2003 a Curții Supreme de Justiție). Faptul că pedeapsa definitiv aplicată a fost valorificată, ulterior, printr-o altă hotărâre judecătorească, care a ignorat incidența art. 6 din Codul penal, în opinia Ministerului Public, nu face inadmisibilă contestația la executare. De asemenea s-a considerat că nu reprezintă o atingere adusă autorității de lucru judecat soluția ce va fi dată în contestația la executare care este de natură a produce efecte și asupra hotărârii care nu a dat curs art. 6 din Codul penal (Sentința penală nr. 60/2016 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 661/2016 a Curții de Apel Galați). Aceasta întrucât un asemenea efect este unul intermediat prin modificarea pedepsei aplicate prin hotărârea penală (Sentința penală nr. 341/2001 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 3.807/2003 a Curții Supreme de Justiție) care a configurat primul termen al recidivei valorificate prin Sentința penală nr. 60/2016 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 661/2010 a Curții de Apel Galați, efect care se va produce pe calea contestației la executare exercitate împotriva acestei din urmă hotărâri, iar nu direct, pur și simplu, ca urmare a admiterii contestației la executare împotriva Sentinței penale nr. 341/2001 a Tribunalului Galați. Pe de altă parte, procurorul a arătat că, în ceea ce privește contestația la executare, fie că vizează Sentința penală nr. 341/2001 a Tribunalului Galați, fie Sentința penală nr. 60/2016 a Tribunalului Brăila, aceasta nu schimbă soluția dată prin aceste hotărâri, nu tranșează asupra unei chestiuni de fond, soluționate cu autoritatea de lucru judecat. Prin aceleași note scrise, procurorul a susținut că instituția reglementată de art. 595 și art. 598 din Codul de procedură penală asigură conformitatea cu legea a executării unei hotărâri penale, fiind o contestație contra executării, iar nu o contestație contra hotărârii. Or, în opinia Ministerului Public, legalitatea unei pedepse se impune a fi asigurată, inclusiv în faza de executare, acesta fiind rolul contestației la executare care realizează echilibrul între autoritatea de lucru judecat și principiul legalității pedepsei. În esență, s-a arătat că, prin contestația la executare nu are loc o reapreciere a cuantumului pedepsei, ci o micșorare sau stingere a acesteia, ca urmare a intervenției ulterioare a unei cauze legale imperative. ...