Decizia ÎCCJ nr. 13/2017 (HP)Punctul IX

IX. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul dosarului a fost exprimat punctul de vedere în sensul că instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată în art. 6 din Codul penal este incidentă în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată a persoanei condamnate, iar ulterior intervenirii legii penale mai favorabile s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal. În esență, opinia exprimată s-a întemeiat, în primul rând, pe argumentul că persoana liberată condiționat, cu privire la care instanța dispune revocarea liberării condiționate și executarea restului de pedeapsă, se situează în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și executarea completă a pedepsei închisorii, iar „executarea completă a pedepsei“, la care se face referire în cuprinsul dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, include și liberarea condiționată și, cu atât mai mult, ipoteza în care, ca efect al revocării liberării condiționate, instanța dispune executarea restului de pedeapsă. Sub un al doilea aspect s-a notat că art. 6 din Codul penal - aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei - are rolul de a asigura legalitatea pedepsei, așa cum s-a consacrat atât prin Decizia nr. 1/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, cât și prin Decizia nr. 62/2015 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 7 aprilie 2015, neputând fi exclusă incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal ori de câte ori pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă. Astfel, asigurarea caracterului legal al pedepsei, prin înlăturarea „plusului“ de pedeapsă care devine lipsit de temei legal, se impune atât în cazul persoanei care se află în mod efectiv în executarea pedepsei închisorii, cât și în cazul persoanei care s-a aflat în mod efectiv în executarea pedepsei închisorii, a fost liberată condiționat și, ca efect al revocării liberării condiționate, se află din nou în mod efectiv în executarea pedepsei închisorii. Totodată, s-a arătat că realizarea echilibrului între principiul autorității de lucru judecat și principiul legalității pedepsei implică o restrângere a principiului autorității de lucru judecat, limitată la înlăturarea părții din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare care depășește maximul special prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, intervenită în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și executarea completă a pedepsei închisorii. Dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, cu restrângerea principiului autorității de lucru judecat pe care o implică, sunt aplicabile în ipoteza persoanei liberate condiționat, cu privire la care s-a dispus executarea restului de pedeapsă printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, dar prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal, deoarece această persoană se situează în intervalul cuprins între rămânerea definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și executarea completă a pedepsei închisorii dispusă prin aceasta. ...