Decizia ÎCCJ nr. 13/2017 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor de drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Domnul profesor universitar doctor Valerian Cioclei din cadrul Departamentului de Drept Penal al Facultății de Drept din cadrul Universității București a opinat, în raport cu chestiunea de drept, așa cum ea a fost formulată în sesizare, că: instituția aplicării legii penale mai favorabile reglementată de art. 6 din Codul penal este incidentă în situația în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată din executarea pedepsei, iar ulterior modificării legislative restul de pedeapsă rămas neexecutat a fost revocat printr-o altă hotărâre de condamnare, rămasă definitivă, prin care nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal. În argumentarea opiniei, în esență, s-a precizat în primul rând că dispozițiile art. 6 din Codul penal sunt imperative, nu facultative, iar aplicarea lor, obligatorie, revine instanței competente, inclusiv din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 595 din Codul de procedură penală. În al doilea rând, s-a arătat că dispozițiile noului Cod penal, ale noului Cod de procedură penală, ale legilor de punere în aplicare ale acestora, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 (privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor) au creat cadrul legal necesar pentru ca, odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri, nicio persoană să nu continue executarea unei pedepse devenite ilegală. Contrar opiniei primei instanțe care a judecat cauza s-a menționat că cererea se încadrează în cazurile prevăzute de lege, mai exact cel la care se referă art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală: „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea, sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei“. S-a considerat că, în mod evident, invocarea art. 6 din Codul penal și aplicarea acestuia reprezintă o cauză de stingere a pedepsei în raport cu „restul“ adăugat și o cauză de micșorare în raport cu pedeapsa totală, care ar trebui executată. S-a mai notat că admiterea contestației nu „echivalează cu o atingere adusă lucrului judecat“. Pe lângă argumentul adus de instanța de sesizare, respectiv că problema art. 6 din Codul penal nu a fost pusă în discuție anterior contestației la executare, s-a precizat că este admis, atât în doctrină, cât și în jurisprudență, faptul că, în procedura contestației la executare, problema autorității de lucru judecat ar putea fi ridicată numai în măsura în care, pe această cale, s-ar urmări soluționarea unei probleme de fond. Or, în speța analizată, nu este vorba despre o reapreciere cu privire la fondul cauzei, ci pur și simplu despre constatarea unei cauze de stingere a pedepsei. Prin opinia juridică s-a subliniat că, urmând logica primei instanțe, instituția contestației la executare ar fi aproape total lipsită de conținut deoarece, cu excepția cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (unde este vorba despre punerea în executare a unei hotărâri care nu era definitivă), celelalte cazuri vizează executarea unor pedepse stabilite prin hotărâri definitive, deci susceptibile de protecția autorității de lucru judecat. Or, propunerea unei astfel de interpretări ar fi contrară logicii instituției contestației la executare care are tocmai rolul de a împiedica executarea unei pedepse în condiții contrare legii. Principiul legalității sancțiunilor de drept penal prevăzut în art. 2 din Codul penal, consacrat constituțional și consolidat convențional în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este valabil, și el trebuie să funcționeze, adică să fie aplicat, pe toată durata executării pedepsei, până la stingerea acesteia. Totodată, s-a menționat că, în realitate, răspunsul la chestiunea de drept în discuție este că dispozițiile privind legea penală mai favorabilă prevăzută de art. 6 din Codul penal pot fi aplicate în procedura contestației la executare, dacă instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare rămasă definitivă a omis, în mod greșit, acest lucru. ...