Decizia ÎCCJ nr. 15/2017 (HP)Punctul VI

VI. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 661/C/634/111-5/2017 din data de 13 aprilie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, cauza se află în cursul judecăţii, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului instanţei supreme, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată. Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, Ministerul Public a susţinut în dezvoltarea concluziilor depuse la dosarul cauzei că dezlegarea problemei de drept trebuie să fie în sensul că acţiunea unică continuă de transport al drogurilor de risc/mare risc pe teritoriul altui stal şi, ulterior, pe teritoriul României întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic internaţional de droguri şi trafic de droguri de risc/mare risc, în concurs ideal, cu referire la modalitatea normativă a traficului internaţional de droguri. Infracţiunea descrisă în art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri are ca element material activităţile enumerate de textul incriminator, desfăşurate fără drept, şi anume: cultivarea, producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţii privind circulaţia drogurilor de risc/mare risc. Introducerea sau scoaterea din ţară, importul sau exportul de droguri de risc/mare risc, fără drept, alcătuiesc elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000. Transportul de droguri, ca variantă alternativă de realizare a elementului material al infracţiunii prevăzute în art. 2 din legea menţionată, este operaţiunea prin care drogurile sunt deplasate dintr-un loc în altul pe teritoriul unui stat sau dintr-o ţară în alta, prin orice mijloace de transport: autoturisme, camioane, autobuze, nave, aeronave, animale de tracţiune etc. Introducerea sau scoaterea din ţară a drogurilor de risc sau de mare risc - acţiune ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii prevăzute în art. 3 din Legea nr. 143/2000 - presupune trecerea frontierei de stat a României. Introducerea constă în acea acţiune prin care drogurile de risc sau de mare risc pătrund în ţară, acţiune realizată prin transport (pe uscat, apă sau aerian), şi presupune deplasarea drogurilor dintr-un stat străin peste frontiera de stat în spaţiul teritorial al României. A susţinut că, aparent, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 3 presupune realizarea elementului material, în forma transportului, a art. 2 din Legea nr. 143/2000, în realitate, acest element material este distinct. Transportul în cazul art. 3 din Legea nr. 143/2000 presupune trecerea frontierei de stat, element care nu caracterizează şi transportul - element material al infracţiunii prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege; de altfel, infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 se şi consumă în momentul trecerii frontierei de stat. A considerat că, în ipoteză, a reţine doar infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 echivalează cu considerarea acestei infracţiuni ca fiind o forma agravată a infracţiunii prevăzute de art. 2 din aceeaşi lege. Or, o asemenea concluzie nu poate fi acceptată în condiţiile în care Legea nr. 143/2000 a prevăzut în mod distinct atât forme agravate pentru aceste infracţiuni, cât şi circumstanţe agravante speciale ale acestora. Procurorul a mai menţionat că trebuie avută în vedere şi voinţa legiuitorului, care a reglementat operaţiuni distincte privind circulaţia drogurilor, cele privind tranzitarea teritoriului naţional fiind considerate cu un grad de pericol social mai ridicat, reflectat de limitele speciale de pedeapsă, atât minime, cât şi maxime. Un alt element de diferenţă se regăseşte la nivelul obiectului juridic al celor două infracţiuni. În cazul art. 2 din Legea nr. 143/2000, obiectul vizează relaţiile sociale privind sănătatea publică. În cazul art. 3 din aceeaşi lege, obiectul juridic priveşte, pe lângă sănătatea publică, ca valoare socială ocrotită, şi ocrotirea regimului juridic vamal; aşadar, legiuitorul dă o relevanţă juridică distinctă situaţiei în care este adusă atingere şi dreptului suveran al autorităţii statale de a controla regimul de circulaţie şi taxare a oricăror bunuri care intră/ies pe/de pe teritoriul naţional. Această distincţie se reflectă şi la nivelul urmării imediate pentru fiecare dintre cele două infracţiuni, aceasta constând în cazul ambelor într-o stare de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor, generată de săvârşirea activităţilor incriminate, căreia îi poate fi subsumată în primul caz (art. 2 din Legea nr. 143/2000) producerea unor consecinţe de natură fizică, precum vătămarea integrităţii corporale, iar în cazul celei prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/2000 o stare de pericol pentru regimul vamal. Pe de altă parte, potrivit art. 38 alin. (2) din Codul penal există concurs formal de infracţiuni atunci când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. Or, acţiunea continuă de transport al drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul unui stat străin, peste frontiera de stat a României şi pe teritoriul naţional, fără drept, datorită împrejurărilor în care are loc, realizează atât conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi pe cel al infracţiunii prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ, în această unică acţiune fiind comprimate elementele constitutive ale celor două infracţiuni, pe parcursul transportului fiind realizată introducerea în ţară a drogurilor. Concluzionând, Ministerul Public a precizat că solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea următoarea dezlegare chestiunii de drept cu judecata căreia a fost învestită: „Acţiunea unică continuă de transport a drogurilor de risc/mare risc, pe teritoriul altui stat şi ulterior pe teritoriul României, fără drept, constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal“. ...