Decizia ÎCCJ nr. 15/2017 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzei La data de 18.01.2017, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 1.234 din data de 16.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 47.050/3/2015*, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a pus în discuţie, conform art. 475-476 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în vederea rezolvării de principiu a chestiunii de drept: „dacă acţiunea unică de transport a drogurilor de risc şi mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României poate constitui element material al infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în concurs ideal, sau infracţiunea unică prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000. Prin Sentinţa penală nr. 1.234 din 16.05.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, s-a reţinut în esenţă că, la data de 26.09.2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au pătruns pe teritoriul României, din Ungaria, având ascunse în partea stângă a bordului şi în portbagajul autoturismului cantitatea de 19,57 grame cocaină, cantitatea de 3 şi 1/2 comprimate MDMA (tenamfetamine), cantitatea totală de 1.841 comprimate, 3,4 methylenedioxymetamfetamine, amfetamină şi metamfetamină, procurate în prealabil din Olanda, iar după câteva ore, la data de 27.09.2015, în jurul orelor 3,40, au fost opriţi la intrarea în Bucureşti, dinspre Autostrada A2, de ofiţerii de poliţie, care au realizat procedura flagrantului, descoperind drogurile în autoturism. Tribunalul a apreciat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, infracţiuni aflate în concurs real. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel cei doi inculpaţi, iar în cursul procedurii desfăşurate în faza apelului, Curtea de apel, din oficiu a invocat necesitatea rezolvării chestiunii de drept sus-menţionate. Procedând la examenul de admisibilitate a sesizării, Curtea de apel a apreciat că o atare sesizare este admisibilă, deoarece cauza se află spre soluţionare în ultimă instanţă, chestiunea a cărei lămurire se cere este una de drept, iar de soluţionarea ei depinde rezolvarea fondului cauzei. Totodată, problema în discuţie nu a mai fost dezlegată printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii. Opiniile apărătorilor inculpaţilor, aşa cum rezultă din partea introductivă a încheierii, au fost în sensul că, în cazul acţiunii unice continuate, de transport a drogurilor pe teritoriul statului străin şi ulterior, după introducerea în ţară pe teritoriul României, elementele materiale ale infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 se suprapun, infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000 absorbind pe cea prevăzută de art. 2 din aceeaşi lege, cu motivarea că prima infracţiune este una complexă, unică. Opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, aşa cum rezultă din partea introductivă a încheierii, a fost aceea că şi în situaţia în care acţiunea de transport al drogurilor pe teritoriul statului străin şi ulterior pe teritoriul naţional este unică, sunt întrunite elementele constitutive ale ambelor infracţiuni, art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, deoarece chiar şi în situaţia unicităţii transportului, traficul naţional se comite prin simpla deţinere a drogurilor. Constatând că în cauză există puncte de vedere diferite, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, instanţa menţionată a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept invocate. ...