Decizia ÎCCJ nr. 23/2017 (HP)Punctul VII

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 40. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt neconstituţionale. ... 41. În cuprinsul acestei decizii, Curtea a reţinut că „antecontractul de vânzare (promisiunea de vânzare) constituie o obligaţie de a face care dă naştere la un drept de creanţă, una dintre părţi fiind obligată faţă de cealaltă parte să vândă în viitor un anumit bun. Aşadar, indiferent de forma antecontractului, acesta reprezintă un drept de creanţă“ (paragraful 24). ... 42. De asemenea, Curtea a constatat că „persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, şi persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeaşi situaţie juridică, întrucât natura juridică a actului - antecontract de vânzare, efectele produse de acesta - obligaţia de a încheia în viitor contactul de vânzare, precum şi momentul încheierii antecontractelor - anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, sunt identice. Singura diferenţă ce poate fi reţinută între aceste două categorii de persoane se referă la forma încheierii antecontractului, aspect care nu este de natură de a crea situaţii juridice diferite pentru părţile acestor două tipuri de antecontract având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele produse sunt aceleaşi. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât şi cel neautentificat nu realizau însuşi transferul dreptului de proprietate, generând doar obligaţia părţilor de a încheia în viitor contractul de vânzare. În legătură cu situaţia particulară a antecontractelor încheiate în formă autentică, Curtea reţine că, prin Legea nr. 127/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 29 aprilie 2013, a fost introdusă obligativitatea încheierii în formă autentică a promisiunii de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept real în legătură cu acesta, sub sancţiunea nulităţii absolute, însă, ulterior, art. II din Legea nr. 221/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi prorogarea unor termene şi de modificare şi completare a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 17 iulie 2013, a abrogat în mod expres această obligaţie. Aşadar, în perioada 2 mai-19 iulie 2013 a existat obligaţia încheierii în formă autentică a antecontractelor de vânzare, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului. Însă această obligaţie legală de încheiere a antecontractelor în formă autentică nu producea nicio consecinţă diferită sub aspectul efectului translativ de proprietate, având în vedere faptul că atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât şi cel neautentificat la notariat nu realizau însuşi transferul dreptului de proprietate. Aşadar, Curtea reţine că, de principiu, efectele generate de cele două tipuri de antecontracte, constând în obligaţia de a încheia în viitor contractul de vânzare, trebuie să fie guvernate de acelaşi act normativ, reprezentat de legea în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, şi anume Legea nr. 17/2014. În consecinţă, având în vedere că situaţiile juridice în care se află părţile antecontractului de vânzare încheiat în formă autentică, precum şi ale celui neautentificat nu diferă în esenţă, nu poate fi justificată nici aplicarea, în privinţa acestora, a unui tratamentul juridic diferit. Valorizarea diferenţiată a antecontractelor de vânzare, respectiv în funcţie de criteriul formei încheierii actului, are drept consecinţă consacrarea unui tratament juridic diferit între persoane care au încheiat antecontracte de vânzare având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, aspect în legătură cu care Curtea urmează a analiza dacă se întemeiază pe un criteriu obiectiv şi raţional“ (paragrafele 25 şi 26). ... 43. La paragraful 28 din aceeaşi decizie s-a arătat că, în speţă, nu se poate reţine nicio raţiune obiectivă şi rezonabilă în sensul opţiunii legislative analizate (diferenţierea act autentic - act sub semnătură privată), opţiune care nu înlătură nicio inegalitate de fapt sau de drept, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferenţiat sub forma unui privilegiu în favoarea persoanelor care au încheiat un antecontract autentic. În consecinţă, se conferă dreptului lor de creanţă o poziţie distinctă, diferenţiată şi mai avantajoasă faţă de cel al persoanelor care au încheiat un antecontract sub semnătură privată. Prin urmare, Curtea a reţinut că acordarea unei poziţii privilegiate dreptului de creanţă al persoanelor care au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare autentic contravine art. 16 alin. (1) în componenta sa referitoare la interzicerea privilegiilor raportat la art. 44 alin. (2) din Constituţie, teza referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate privată. ... ...