Decizia ÎCCJ nr. 4/2017 (RIL)Punctul 5

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 20.03.2017 · dosar 983/1982
Punctul 5
5. Raportul asupra recursului în interesul legii Prin raportul întocmit în cauză, judecătorul-raportor a apreciat ca fiind admisibilă sesizarea referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească, întrucât jurisprudenţa ataşată actului de sesizare relevă soluţionarea în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a problemei de drept care face obiectul judecăţii. Sub acelaşi aspect a constatat că promovarea recursului în interesul legii s-a realizat de unul dintre titularii prevăzuţi în mod expres de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi că cererea îndeplineşte cerinţele formale la care se referă art. 471 alin. (2) din acelaşi cod. Totodată, judecătorul-raportor, făcând referire la obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, la unicitatea subiectului pasiv principal şi poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de faptă şi urmările sale, a concluzionat că infracţiunea de abandon de familie săvârşită prin neplata, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, constituie o infracţiune unică continuă. ...
Sursa oficială ↗