Decizia ÎCCJ nr. 4/2017 (RIL)Punctul 3

3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o opinie majoritară^1 s-a apreciat că, în situaţia neplăţii, cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere datorată mai multor persoane şi stabilită printr-o singură hotărâre judecătorească, sunt întrunite elementele de tipicitate ale unei infracţiuni unice, continue, de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, avându-se în vedere, în principal, valoarea socială lezată prin săvârşirea acesteia, respectiv relaţiile de convieţuire socială din cadrul familiei, dar şi poziţia subiectivă unitară a făptuitorului, care prevede şi urmăreşte/acceptă încălcarea obligaţiei de întreţinere stabilită în sarcina sa pe cale judecătorească, indiferent de numărul creditorilor îndreptăţiţi la pensia de întreţinere, fără să existe un act de voinţă separat în cazul fiecăruia dintre aceştia. În argumentarea aceleiaşi concluzii referitoare la existenţa, în situaţia analizată, a unei unităţi naturale de infracţiune s-a mai menţionat, cu trimitere la doctrina penală^2 şi practica instanţelor judecătoreşti în materie, că numai în cazul infracţiunilor contra persoanei, cu excepţia celor contra vieţii, pluralitatea de persoane vătămate atrage pluralitatea de infracţiuni, or, în situaţia infracţiunii de abandon de familie, la fel ca în ipoteza infracţiunilor contra patrimoniului (cu excepţia tâlhăriei şi pirateriei), valoarea socială ocrotită fiind unică - familia, existenţa mai multor subiecţi pasivi îndreptăţiţi la întreţinere, lipsiţi de ajutorul material al făptuitorului, printr-o singură activitate infracţională, nu determină o pluralitate de infracţiuni, ci o infracţiune unică. În plus, s-a mai arătat că existenţa unor obligaţii de plată distincte ale debitorului în raport cu fiecare creditor, decurgând din caracterul personal al dreptului la pensia de întreţinere şi absenţa caracterului „in solidum“ al obligaţiei corelative, nu determină, sub aspect penal, calificarea atitudinii de pasivitate a făptuitorului ca reprezentând o pluralitate de infracţiuni de abandon de familie, aflate în concurs. ... 3.2. Alte instanţe^3 au considerat că, în situaţia în care debitorul nu plăteşte, cu rea-credinţă, timp de trei luni, pensia de întreţinere la care a fost obligat printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, în sarcina acestuia trebuie reţinută o pluralitate de infracţiuni de abandon de familie, sub forma concursului real sau formal, punctele de vedere sub acest din urmă aspect nefiind unitare la nivelul jurisdicţiilor inferioare. În susţinerea acestei opinii a fost invocată, în principal, pluralitatea de subiecţi pasivi lezaţi prin neplata de către făptuitor a pensiei de întreţinere, dar au fost aduse şi alte argumente, care ţin de modul de redactare a textului art. 378 alin. (1) din Codul penal, ce foloseşte sintagma „cel îndreptăţit la întreţinere“, precum şi de caracterul personal al obligaţiei de întreţinere, aspect ce atrage existenţa unei îndatoriri de plată distincte faţă de fiecare creditor în parte. ... 3.3. Jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme 3.3.1. Decizia penală nr. 1.369 din 1 iunie 1982, pronunţată de Tribunalul Suprem - Secţia penală în Dosarul nr. 983/1982, prin care a fost admis recursul extraordinar declarat de procurorul general împotriva Sentinţei penale nr. 1.597 din 13 octombrie 1981 a Judecătoriei Târgu Mureş şi a Deciziei penale nr. 25 din 14 ianuarie 1982 a Tribunalului Judeţean Mureş, a dispus casarea acestora sub aspectul aplicării prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal anterior, care au fost înlăturate, şi a constatat că inculpatul C.I. a săvârşit o singură infracţiune prevăzută de art. 305 lit. c) din Codul penal din 1969. Pentru a decide astfel, Tribunal Suprem a constatat că, prin hotărârile anterior menţionate, pronunţate de instanţele de fond, inculpatul C.I. a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de abandon de familie, prevăzute de art. 305 lit. c) din Codul penal anterior, reţinându-se, în fapt, că acesta nu a plătit, cu rea-credinţă, pensia de întreţinere de câte 450 lei lunar, la care fusese obligat prin aceeaşi sentinţă civilă în favoarea celor doi minori ai săi rezultaţi din raporturi de concubinaj. Examinând recursul extraordinar cu soluţionarea căruia a fost învestită, instanţa supremă a considerat că, în mod greşit, în sarcina inculpatului, a fost reţinută de jurisdicţiile inferioare o pluralitate de infracţiuni de abandon de familie sub forma concursului, fapta acestuia constituind o infracţiune unică, prevăzută de art. 305 lit. c) din Codul penal din 1969, chiar dacă, prin aceeaşi hotărâre judecătorească, s-a fixat pensia de întreţinere faţă de mai multe persoane. Astfel, pornind de la conţinutul normei de incriminare şi de la obiectul juridic special al infracţiunii de abandon de familie (reprezentat de relaţiile de familie care impun respectarea obligaţiilor legale de întreţinere stabilite pe cale judecătorească), Tribunalul Suprem a subliniat că, în cazul respectivei infracţiuni, poziţia subiectivă a făptuitorului trebuie examinată în raport cu neexecutarea obligaţiei de întreţinere determinată prin hotărârea judecătorească, motiv pentru care aceasta are un caracter unitar, indiferent dacă obligaţia priveşte una sau mai multe persoane. Ca atare, s-a arătat că „neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere, în condiţiile în care se realizează conţinutul infracţiunii de abandon de familie, presupune o singură rezoluţie infracţională (hotărârea de a nu executa obligaţia sau obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă respectivă) şi nu o pluralitate de rezoluţii în funcţie de numărul persoanelor aflate în nevoie“. În consecinţă, instanţa supremă a apreciat că, în speţa dedusă judecăţii, „poziţia subiectivă a inculpatului care, cu rea-credinţă, nu a plătit pensia de întreţinere, de câte 450 lei lunar, stabilită prin Sentinţa civilă nr. 4.988/1978, pentru cei doi copii minori ai săi, are un caracter unitar, chiar dacă această obligaţie priveşte doi copii şi presupune, deci, o singură rezoluţie infracţională - hotărârea de a nu executa obligaţia stabilită prin sentinţa civilă menţionată - şi nu o pluralitate de rezoluţii, în funcţie de beneficiarii pensiei de întreţinere“. ... 3.3.2. Decizia penală nr. 26 din 6 ianuarie 1977 a Tribunalului Suprem - Secţia penală, în cuprinsul căreia instanţa, analizând incidenţa, în speţă, a Decretului de graţiere nr. 222/1976, a arătat că infracţiunea de abandon de familie, constând în neplata, cu rea-credinţă, timp de două luni, a pensiei de întreţinere [art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal anterior] este o infracţiune continuă omisivă, care se consumă cu începere de la împlinirea termenului de două luni şi durează tot timpul cât persoana îndreptăţită la pensie de întreţinere este lipsită, cu rea-credinţă, de acest drept. Dacă făptuitorul nu a pus capăt el însuşi acestei situaţii, prin îndeplinirea obligaţiei, activitatea infracţională ia sfârşit odată cu pronunţarea hotărârii de condamnare. ... 3.3.3. Decizia penală nr. 337 din 10 februarie 1982 a Tribunalului Suprem - Secţia penală, prin care a fost admis recursul extraordinar declarat de procurorul general şi s-a constatat că, în cazul infracţiunii de abandon de familie, care este o infracţiune continuă omisivă, dispoziţiile privind graţierea pedepsei nu sunt aplicabile dacă săvârşirea faptei nu a încetat înainte de adoptarea decretului de graţiere, inculpatul continuând, în speţă, să nu plătească pensia de întreţinere şi după această dată, până la pronunţarea hotărârii primei instanţe. ... 3.3.4. Decizia penală nr. 2.022 din 15 aprilie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, prin care s-a admis recursul în anulare promovat de procurorul general împotriva Sentinţei penale nr. 401 din 11 decembrie 2002 a Judecătoriei Blaj şi a Deciziei penale nr. 180 din 24 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care inculpata A.L. a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal anterior, şi s-a constatat graţierea acesteia, instanţa supremă reţinând că, în mod greşit, s-a considerat de către jurisdicţiile inferioare că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 543/2002 privind graţierea unor persoane şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni. S-a arătat, sub acest aspect, că infracţiunea de abandon de familie, în varianta prevăzută de art. 305 alin. 1 lit. c) din Codul penal din 1969, este o infracţiune continuă, deoarece activitatea infracţională nu se sfârşeşte la expirarea termenului pentru plata pensiei, ci continuă până la momentul efectuării plăţii sau până când intervine o condamnare, iar, în raport cu această dată, a epuizării infracţiunii continue, se produc şi consecinţele juridice referitoare la actul de graţiere. Or, în cauză, momentul epuizării infracţiunii fiind ulterior datei de 4 octombrie 2002, dispoziţiile actului de clemenţă nu erau aplicabile inculpatei. ... 3.3.5. Decizia nr. 20 din 11 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016, prin care s-a stabilit că, „în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în «aceeaşi împrejurare», se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă“. În considerentele hotărârii s-a arătat, în esenţă, că, faţă de vechea incriminare a proxenetismului (art. 329 din Codul penal anterior), în Codul penal actual se prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei poate avea ca subiect pasiv una sau mai multe persoane care se prostituează, fără ca această împrejurare să afecteze caracterizarea activităţii infracţionale ca reprezentând o infracţiune unică, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul în care victimele sunt minore, întrucât dispoziţiile art. 213 alin. (3) din Codul penal fac trimitere la alin. (1) şi alin. (2) ale aceluiaşi articol, stabilind doar limite majorate ale pedepselor în această ipoteză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a subliniat, însă, că nu se poate reţine o infracţiune unică de proxenetism în toate cazurile în care o persoană săvârşeşte acte de executare tipice acestei infracţiuni faţă de mai multe persoane, ci doar atunci când există o anumită legătură între acestea, dată de timpul, locul, modalităţile concrete de comitere etc. ... ... ...