Decizia ÎCCJ nr. 9/2017 (HP)Punctul VI

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 15.03.2017 · dosar 71/1/2017
Punctul VI
VI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Referitor la chestiunea de drept care formează obiectul sesizării prealabile în Dosarul nr. 71/1/2017 s-a apreciat că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal. Opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente: 1. Cauza de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă reglementată în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, priveşte, în esenţă, acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, până la momentul procesual stabilit de legiuitor. Acoperirea integrală a prejudiciului de către făptuitor până la momentul procesual stabilit de legiuitor nu se referă la fapta de evaziune fiscală săvârşită, ci priveşte conduita făptuitorului întrun moment ulterior comiterii faptei şi atitudinea proprie a făptuitorului manifestată până la momentul procesual stabilit de legiuitor. Conduita făptuitorului într-un moment ulterior comiterii faptei şi atitudinea acestuia manifestată la un anumit moment procesual caracterizează persoana făptuitorului şi permit stabilirea periculozităţii sale, iar nu fapta săvârşită şi gravitatea acesteia. Conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal reprezintă, conform art. 74 alin. (1) lit. f) din Codul penal, un criteriu general de individualizare a pedepsei, cu caracter personal, pe baza căruia se determină periculozitatea făptuitorului. Acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, constituie o formă de manifestare a conduitei după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, căreia legiuitorul i-a atribuit valoarea de cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, menţinându-i caracterul personal. De asemenea, eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii reprezintă, potrivit art. 75 alin. (2) lit. a) din Codul penal, o circumstanţă atenuantă judiciară, cu caracter personal, pe baza căreia se reduc limitele de pedeapsă, conform art. 76 din Codul penal. Acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014, reflectă eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, cărora legiuitorul le-a atribuit valoarea de cauză de nepedepsire/ reducere a limitelor de pedeapsă, menţinându-le caracterul personal. Interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în mod corelat cu dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. f) şi art. 75 alin. (2) lit. a) din Codul penal, conduce la concluzia că acoperirea integrală a prejudiciului constituie o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal, aplicabilă exclusiv făptuitorului (autor sau participant), care întruneşte condiţiile prevăzute în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare pană la data de 1 februarie 2014, conform art. 28 alin. 1 din Codul penal anterior şi art. 50 alin. (1) din Codul penal. ... 2. Opinia exprimată ţine seama de considerentele deciziilor Curţii Constituţionale privitoare la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data de 1 februarie 2014. ... 3. Opinia exprimată se reflectă şi în deciziile Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind exemplificate în acest sens: Sentinţa penală nr. 120 din 24 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia penală, menţinută sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 prin Decizia penală nr. 95/Ap din 15 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi prin Decizia penală nr. 1.386 din 30 aprilie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Dispoziţiile legale menţionate au fost aplicate numai inculpaţilor care au acoperit integral prejudiciul, iar nu şi inculpatului care nu a acoperit integral prejudiciul, reţinându-se următoarele: „(...) Cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală comise de inculpatele A. şi B., dat fiind că la termenul de judecată din 17 martie 2011 s-a făcut dovada că acestea, până la primul termen de judecată acordat în cauză, au achitat integral obligaţiile bugetare imputate, s-a constatat incidenţa cauzei de nepedepsire reglementată de art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 şi s-a dispus, relativ la infracţiunile de evaziune fiscală, încetarea procesului penal pornit împotriva acestor inculpate pentru existenţa temeiului înscris în art. 10 alin. (1) lit. i^1) din Codul de procedură penală anterior şi a cauzei de nepedepsire anterior indicată (...)“. În acelaşi sens este şi Sentinţa penală nr. 142 din 23 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalului Mehedinţi - Secţia penală, menţinută sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 prin Decizia penală nr. 344 din 7 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi prin Decizia penală nr. 1.425 din 23 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, reţinându-se că, întrucât inculpatul A. a achitat integral prejudiciul ce nu depăşeşte 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. i^1) din Codul de procedură penală din 1969, s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. în legătură cu săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, considerând că această împrejurare nu poate produce consecinţe în planul răspunderii penale şi pentru inculpata persoană juridică, în speţă pentru societatea B. De asemenea s-a menţionat că în Decizia penală nr. 201/A din 27 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală s-a reţinut că, pentru a opera dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, prejudiciul trebuie achitat de inculpat, şi nu de partea responsabilă civilmente. ... ...
Sursa oficială ↗