Decizia ÎCCJ nr. 14/2017 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularul şi obiectul sesizării
1. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a dispus, prin încheierea din şedinţa publică de la data de 31 octombrie 2016, în Dosarul nr. 4.113/62/2015 aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă în situaţia categoriei profesionale a procurorilor, sintagma „loc de realizare al venitului“ prevăzută de art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi de pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la titlul IX^2 din Codul fiscal, se referă la fiecare dintre unităţile de parchet la care procurorul şi-a desfăşurat activitatea în perioada pentru care s-au acordat drepturile salariale restante prin hotărâri judecătoreşti sau are în vedere desfăşurarea unui singur raport de serviciu, în sensul unui singur loc de realizare al venitului, indiferent de desfăşurarea activităţii în unităţi diferite de parchet. ... ...
Sursa oficială ↗