Decizia ÎCCJ nr. 14/2017 (HP)Punctul VIII

VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 33. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: ... 34. Reglementând, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul procedural al pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc alternativ/paralel pentru asigurarea unei practici judiciare unitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; ... – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. ... ... 35. Raportând sesizarea privind pronunţarea hotărârii prealabile la condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă se constată că există o cauză în curs de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind sesizată de o instanţă de apel care judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, litigiul intrând în categoria celor de asigurări sociale. ... 36. Soluţionarea pe fond a cauzei depinde de modul în care se va aprecia asupra interpretării dispoziţiilor art. 296^18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, această problemă de drept privind interpretarea sintagmei „loc de realizare al venitului“ constituind unul din motivele de apel. ... 37. Problema de drept supusă dezlegării este nouă. Această concluzie se întemeiază şi pe împrejurarea că la dosarul cauzei au fost depuse foarte puţine hotărâri referitoare la această chestiune de drept a cărei aplicare s-a pus, în special, după punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de obligare la plata unor diferenţe de salarii. ... 38. Asupra problemei de drept a cărei dezlegare se solicită instanţa supremă nu a statuat şi, aşa cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nici nu există premisele declanşării mecanismului recursului în interesul legii. ... 39. Prin urmare, prezenta sesizare este admisibilă, raportat la dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 40. Problema de drept care face obiectul acestei hotărâri preliminare priveşte stabilirea conţinutului sintagmei „loc de realizare al venitului“ în cazul specific al procurorilor care şi-au desfăşurat activitatea în aceeaşi lună la mai multe unităţi de parchet, ca urmare, de exemplu, a transferului sau promovării. ... 41. Stabilirea conţinutului acestei sintagme este relevantă din perspectiva aplicării art. 296^18 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia: „În cazul în care din calcul rezultă o bază de calcul mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 296^4 alin. (3) , cota contribuţiei individuale de asigurări sociale se va aplica asupra echivalentului a de 5 ori câştigul salarial mediu brut, pe fiecare loc de realizare al venitului“. ... 42. Prin pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la titlul IX^2 din Codul fiscal, s-a definit sintagma „loc de realizare al venitului“ în felul următor: Prin loc de realizare al venitului se înţelege persoana fizică ori juridică care are calitatea de angajator sau entitatea asimilată angajatorului. În cazul în care persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. a) şi b) din Codul fiscal obţin venituri ca urmare a încheierii mai multor contracte individuale de muncă cu acelaşi angajator, aceste venituri se cumulează, după care se plafonează în vederea obţinerii bazei lunare de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale. În cazul în care persoanele prevăzute la art. 296^3 lit. a) şi b) din Codul fiscal obţin venituri ca urmare a încheierii mai multor contracte individuale de muncă cu angajatori diferiţi, veniturile obţinute se plafonează separat de către fiecare angajator în parte. ... 43. Prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite date în interesul legii nr. 14 din 18 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008 şi nr. 46 din 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009, s-au reţinut, cu privire la raporturile juridice de muncă ale judecătorilor şi procurorilor, următoarele: Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. (...) Statutul juridic al unei categorii de personal este configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie. Magistraţii constituie o categorie specială de persoane, care face parte din autoritatea judecătorească şi care are menirea de a exercita puterea judecătorească, aflându-se în raporturi juridice de muncă cu autoritatea din care fac parte. Ei se bucură de un statut special, împrejurare care rezultă din coroborarea art. 124 alin. (3) , art. 125, art. 132 şi art. 134 din Constituţia României cu Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Numirea magistraţilor se face de către Consiliul Superior al Magistraturii (pentru judecătorii şi procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la Institutul Naţional al Magistraturii) ori de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenţei justiţiei, pentru judecătorii inamovibili şi procurorii care se bucură de stabilitate (art. 20 şi art. 31 din Legea nr. 303/2004). Cu alte cuvinte, magistraţii îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord de voinţă (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuşi statul, reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Ulterior numirii, parte în raporturile de muncă ale magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai puterii judecătoreşti a statului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunalele şi parchetele de pe lângă ele. Persoanele juridice arătate mai sus exercită atributele angajatorului numai cu privire la organizarea concretă a muncii (program de lucru, stabilirea şi programarea completelor de judecată ş.a.), plata indemnizaţiilor, planificarea concediilor de odihnă, cu excluderea oricărei ingerinţe în activitatea de conţinut specifică fiecărui magistrat. Anumite atribuţii clasice ale angajatorului, chiar esenţiale, sunt exercitate de către alte entităţi/organe/autorităţi decât persoanele juridice părţi în raporturile de muncă ale magistraţilor. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii are atribuţii în legătură cu promovarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor şi detaşarea judecătorilor şi a procurorilor, transferul magistraţilor, încetarea raporturilor de muncă ale acestora, suspendarea din funcţie, exercitarea acţiunii disciplinare, organizarea admiterii în magistratură etc. Tot astfel, Preşedintele României are atribuţii în legătură cu numirea în funcţii de conducere a unor procurori. ... 44. Astfel, raportul juridic de muncă în care se află procurorii de la data numirii şi până la data eliberării din funcţie, aşa cum este reglementată de art. 65 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este unul singur, neputându-se considera că unităţile diferite de parchet la care procurorul lucrează succesiv de-a lungul carierei sale sunt angajatori diferiţi în sensul pct. 29 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare. ... 45. Această concluzie este susţinută şi de modalitatea în care pot fi efectuate concediile de odihnă neacordate judecătorilor şi procurorilor transferaţi sau promovaţi la altă instanţă sau un alt parchet, cu suportarea indemnizaţiei de către instituţia unde au fost transferaţi sau promovaţi, potrivit art. 12 din Regulamentul privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. ... 46. De altfel, o interpretare contrară ar duce la situaţia în care, pentru aceeaşi sumă datorată cu titlu de drepturi salariale, să fie achitate contribuţii de asigurări sociale diferite pentru situaţia procurorului care primeşte drepturi salariale de la o unitate de parchet, faţă de cei care primesc aceste drepturi de la mai multe unităţi de parchet, fără a exista o justificare obiectivă, situaţie care ar fi discriminatorie. ... 47. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă, ... ...