Decizia CCR nr. 615/2024Punctul 69

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.11.2024
Punctul 69
69. Așadar, având în vedere necesitatea asigurării concurenței loiale și a protejării interesului beneficiarului final, Curtea reține că atribuirea licențelor de traseu/curse în piața transportului rutier de persoane trebuie realizată avându-se în vedere criterii clare, obiective, nediscriminatorii și proporționate de calificare și selecție a operatorilor de transport, iar aceste condiții trebuie să fie reglementate de legiuitor într-un mod echitabil, astfel încât să fie respectat și principiul egalității, al proporționalității și al protecției așteptărilor legitime pentru toți operatorii de transport rutier. În acest sens, dacă se instituie noi criterii și condiții de atribuire a licențelor de traseu, precum criteriul vechimii de cel mult 9 ani pentru vehicule, soluția legislativă trebuie să permită operatorilor de transport care desfășoară activitatea de transport de persoane la data reglementării să poată participa la prima procedură concurențială de acordare a licenței de traseu/curse organizată în temeiul noii reglementări și să prevadă, după caz, prin norme tranzitorii, un termen rezonabil care nu poate depăși jumătate din perioada de valabilitate a licenței de traseu acordate, pentru ca operatorii de transport titulari ai noilor licențe emise să se conformeze noilor reglementări și să îndeplinească condițiile/ criteriile stabilite pentru protecția consumatorilor (a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 845 din 18 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 13 mai 2021, paragraful 97). ...
Sursa oficială ↗