Decizia CCR nr. 590/2024Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2024 · dosar 319/285/2020
Punctul 24
24. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (1) , Curtea reține că libertatea individuală nu este absolută, exercițiul acesteia putând fi restrâns prin lege, atunci când o astfel de restrângere este proporțională cu interesul public care o generează. Pentru acest motiv, Curtea urmează a efectua „testul de proporționalitate“ stabilit în jurisprudența sa, pentru a determina dacă restrângerea libertății individuale prevăzută prin dispozițiile art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal este proporțională cu scopul avut în vedere de legiuitor cu prilejul reglementării soluției legislative criticate. În acest sens Curtea reține că scopul reglementării are un caracter legitim, acesta constând în asigurarea executării pedepselor penale într-o manieră corectă și echitabilă. De asemenea, soluția legislativă este adecvată scopului anterior menționat, înlocuirea zilelor-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității cu un număr corespunzător de zile cu închisoare fiind de natură a determina realizarea acestuia. Totodată, soluția legislativă criticată este necesară, având în vedere caracterul imperativ al executării pedepselor penale dispuse prin hotărâri judecătorești de condamnare, care obligă la înlocuirea zilelor-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunității cu pedeapsa închisorii. Nu în ultimul rând, Curtea reține că dispozițiile art. 64 alin. (5) lit. a) din Codul penal asigură un just echilibru între interesul public, constând în punerea în executare a pedepselor penale, și cel privat, al persoanei condamnate, care, în cazul neexecutării zilelor-amendă dispuse în privința sa prin hotărârea judecătorească de condamnare, va executa un număr egal de zile cu închisoare. ...
Sursa oficială ↗