Decizia ÎCCJ nr. 41/2016 (HP)Paragraful 74

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 21.11.2016 · dosar 2.253/1/2016
Paragraful 74
40. Prin punctul de vedere formulat, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a arătat că sesizarea ce face obiectul prezentului dosar este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia noutăţii, atât timp cât prin noua reglementare nu sunt aduse modificări de substanţă, cele două texte de lege - art. 504 din Codul de procedură penală din 1968 şi art. 539 din actualul Cod de procedură penală - fiind similare. De asemenea, s-a apreciat că sesizarea Curţii de Apel Timişoara este inadmisibilă şi prin prisma faptului că problema ridicată prezintă un grad mare de generalitate, iar sfera situaţiilor care ar trebui să îşi găsească o rezolvare este foarte vastă, ţinând cont de particularităţile fiecărei speţe soluţionate de instanţele penale, din care mai apoi pot deriva acţiunile civile în despăgubiri, raportat la temeiul pentru care prin hotărâre definitivă se dispune achitarea unei persoane faţă de care, pe parcursul procesului penal, s-a luat o măsură preventivă restrictivă de libertate.
Sursa oficială ↗