Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 42/2016 (HP)Paragraful 38

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
21.11.2016
Dosarul
2.353/1/2016

15. Împotriva acestei sentinţei a declarat apel reclamantul D. Ş., arătând că terenurile în cauză nu provin din lucrări de îmbunătăţiri funciare şi că, de aceea, nu are vreo relevanţă faptul că, în prezent, pe teren s-ar regăsi lucrări de îmbunătăţiri funciare. S-a invocat faptul că, prin soluţia adoptată, prima instanţă a nesocotit şi încălcat speranţa sa legitimă, asimilată unui "bun" în înţelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, subliniind faptul că, prin validarea suprafeţelor de teren în discuţie prin hotărârile nr. 14 din 6 iunie 2000 şi nr. 46 din 15 iunie 2000, în favoarea autorilor săi şi revalidarea propunerilor de punere în posesie prin hotărârile nr. 962 şi nr. 963 din 3 mai 2012, revalidate prin hotărârile nr. 1.910 şi nr. 1.911 din 5 mai 2012, emise de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi, s-a născut în patrimoniul său, potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul de a solicita punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate, iar în sarcina organelor administrativ-jurisdicţionale s-a născut obligaţia corelativă acestor drepturi.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie